Prima plimbare in parc

Chiar daca suntem mici, mult mai mici decat cei care ne citesc, am calcat si noi, timid, pe urmele lui Ayan sau a Georgiei si a Emei sau a Luanei sau a Ilincai sau a altor copilasi care, impreuna cu parintii au profitat de vremea frumoasa si au iesit sa se bucure de ea!

Nu am avut cum sa evadam din Bucuresti, insa am decis sa evadam in Bucuresti! Mai exact intr-unul dintre parcurile bucurestene. Am ales parcul Bazilescu, cel mai apropiat de casa noastra, deoarece nu stiam cum va reactiona printesa si am zis sa nu ne indepartam prea mult de casa. Am luat cu noi si un biberon, in caz ca ni se va face foame, si uite asa, Maria a avut parte si de primul ei picnic! πŸ˜› Chiar daca nu am stat pe iarba, ci ne-am multumit numai cu banca si cu caruciorul, am reusit sa ne bucuram, pentru prima oara in FAMILIE de o duminica intr-un coltisor de natura!.. si ne-am tot bucurat vre-o 2 ore si jumatate!

Acum am prins incredere in noi si data viitoare poate ne aventuram in Herastrau! πŸ˜‰

Cand ma uit la vremea mohorata, jinduiesc la aceasta prima iesire in familie, dar suntem optimisti si stim ca va trece vremea rea si vom putea astfel sa ne bucuram in continuare de iesirile noastre in curte sau in parcurile bucurestene!

[vodpod id=ExternalVideo.935862&w=425&h=350&fv=host%3Dpicasaweb.google.ro%26amp%3Bhl%3Dro%26amp%3Bfeat%3Dflashalbum%26amp%3BRGB%3D0x000000%26amp%3Bfeed%3Dhttp%253A%252F%252Fpicasaweb.google.ro%252Fdata%252Ffeed%252Fapi%252Fuser%252Fcojocaru33%252Falbumid%252F5462168343923615137%253Falt%253Drss%2526kind%253Dphoto%2526authkey%253DGv1sRgCL2EqfvWnfKddQ%2526hl%253Dro]

more about „Prima plimbare in parc„, posted with vodpod

Pentru slideshow-ul din aceasta postare, ii multumesc Danielei, pentru ghidul de inserare a unui slideshow pe care l-a postat!

Articole pe aceeasi tema

15 comentarii

  1. Mai bun un parc mic si ingrijit, decat unul mare, cu muta lume, rolleri, rockeri si alte alea.
    Sa vezi ce bine o fi cand s-o mai incalzi si o sa doarma neintoarsa intre doua mese pricipale!
    πŸ™‚

  2. bravo, sa tot iesiti la picnic!! πŸ™‚
    imi aduc aminte si eu de primele iesiri dupa o iarna luuuunga..f dragut:)

  3. Chiar ma uitam daca recunosc parcul. Cismigiu? Nu conteaza. Bravo c-ati iesit. Cat mai devreme posibil ca sa se obisnuiasca si sa nu fie nasucul sensibil cum a avut al nostru.
    Si abia stept sa va vad prin Herastrau. Caci noi acolo ne facem veacul…
    πŸ™‚

    1. Parcul Bazilescu…. un parc de margine de Bucuresti.
      Sper sa avem ocazia sa ne vedem in Herastrau… nu de alta dar la cat de mare e…. πŸ™‚

  4. Bravo, Maria! Ai scos nasucul in lume… Asa se incepe, usurel, in parc, apoi urmeaza tot mai multe plimbari… numai sanatosi sa fiti, toti trei! Lasa ca vine ea, vara, cand o sa stam toti numai afara, la aer!

  5. Sa va fie de bine dragelor!E draguta foc pitica ta .Prima iesire e mai grea , dupa, incep aventurile in carucior.La cat mai multe va dorim :D.

  6. Ioiiiii , ce dulce e picea πŸ˜€ si ce tatic topit cu totul acolo…Frumoasa zi ati prins si se pare ca intradevar v-a priit din plin! Sa va fie de bine…Lasa ca o sa creasca Mariuca si o sa tot plecati ici colea… πŸ™‚

    1. Multumim, Ana Maria! Timp sa avem… si bani! Ca abia astept sa ii arat Mariei fata frumoasa, si putin-cunoscuta a Romaniei! πŸ˜‰ …pana atunci te citim si mai bifam pe harta puncte de interes pe care sa nu le ratam! πŸ˜€

      1. πŸ˜€ πŸ˜€ πŸ˜€ , esti simpatica :”Bifam puncte de interes”…asta mi-a placut maxim….Pai atunci sa bag cat mai multe postari cu puncte de interes….:D
        Sa aveti o zi excelenta! πŸ™‚

        1. pai da! uite asa profit si eu de pe urma ta. πŸ˜‰ Mergeti voi, testati, si daca va fi totul bine si ne va placea locatia (ca doar face japoneza poze πŸ˜€ ) vom merge si noi cu siguranta! Baga cat mai multe iesiri ca sa avem de unde alege! … cu toate ca ma indoiesc ca vom zice pas la vre-o locatie prezentata de tine… asa am eu un feeling.
          Chiar daca sunt bucuresteanca neaosa si fara nici cea mai mica legatura cu banatul … zona aceea imi este lipita de suflet… zona, oamenii. Totul e altfel, in sensul bun, la voi! … chiar si locul meu ‘de suflet’ este in zona aceea – Cincis!

          Multumim, asemenea va dorim si voua!

    1. Multumim, multumim!! πŸ˜€ gata am spart gheata! de acum sa ma tina picioarele, ca nu va mai sta nimic, in afara de vreme, intre carucior si parcuri! πŸ˜›