Mariuta mergatoare

Nu credeam sa ajungem atat de repede la aceasta postare, insa Maria se incapataneaza sa fie grabita in toate. Seamana cu mama ei, mi s-a zis. ๐Ÿ˜› Sambata, dorind sa profitam de vremea frumoasa, am plecat la plimbare in parcul din apropiere. Doar noi doua, deoarece taticul Mariei a avut ceva treaba la servici . ๐Ÿ™

Ritualul plimbarilor noastre in parcul Bazilescu presupune o tura de parc, eventual o oprire la privit de catelusi (la cutudrom) si in cele din urma poposim la locul de joca destinat piticilor (parcul are 3 locuri de joaca, fiecare cu leagane si centre de activitati specifice unor grupe de varsta).

Plimbarea noastra de Sambata nu anunta nimic extraordinar. Am urmat ritualul plimbarii, si ajunse la locul de joaca am dat pitica jos din carucior si ne-am indreptat spre caluti (cei din lemn ce au ca baza un arc mare), de la caluti mi-a aratat ca vrea la centrul de activitati – cel cu topogan, scari, tuburi, turnulete si poduri de sfoara. Acolo este mereu plin de copii, iar pitica noastra adora sa fie in mijlocul lor. ๐Ÿ™‚ Rade, chiuie, aplauda, ii mangaie, ii cheama la ea… e innebunita dupa copii. De data aceasta, Maria a pus ochii pe Carina, o fetita delicioasa in varsta de zece luni, care stia sa mearga binisor si, tinuta de mamica ei, inconjura centrul de activitati, luand la rand toate panourile acelea rotative cu stegulete, fructe, animalute sau obiecte. ย Urmarind-o cu atentie, Maria si-a manifestat prin chiuituri si topaituri intentia de a i se alatura Carinei la invartitul jucarelelor. Mi-am zis ca nu e un capat de tara daca o las putin jos sa se joace si ea la panou… Si nu a fost. Cum s-a vazut jos, Maria s-a prins cu o manuta de marginea superioara a panoului iar cu cealalta invartea, concomitent cu cealalta fetita, la jucarele. S-au jucat asa pret de cateva minute… chiar m-a surprins faptul ca a reusit sa stea in picioare atata timp fara pic de sprijin din partea mea. ๐Ÿ™‚ In timp ce Maria invartea la jucarelele de pe panou, Carina a parasit-o de cateva ori, revenind totusi, spre fericirea Mariei. A revenit, pana cand atentia i-a fost captata de leaganele aflate pe marginea locului de joaca. Atunci, Maria a simtit ca micuta ei prietena nu va mai reveni si o cauta dezamagita cu privirea… nu mult. Hotarata, m-a prins de mana si a inceput sa mearga in directia Carinei. ๐Ÿ˜€ Acestia au fost primii pasi ai Mariei… nu stiu cati. Eram prea emotionata sa ii numar, dar a mers cam 6-7 metri. … sustinuta de mine, dar a mers. ๐Ÿ˜€ M-am bucurat, apoi m-am intristat, stiind ca nu are voie sa mearga…

De atunci merge zilnic. Se lasa cu scandal mare daca nu o sustinem la mers atunci cand isi doreste. E tare fericita in tarc, deoarece acolo nu are nevoie de noi. Se tine de marginea tarcului si da ture pe toate laturile. Daca avem nesabuinta de a incerca sa o punem in fundulet, se lasa cu scandal monstru: tipete, nervi, lacrimi de crocodil… iar cand reajunge in picioare, fata i se lumineaza si incepe sa rada cu pofta.

Articole pe aceeasi tema

31 de comentarii

  1. ei asta da mare veste! am auzit de ceva timp cum cฤƒ fetiลฃele ar fi mai harnice ลŸi ar merge mai repede รฎn picioare decรขt bฤƒieลฃeii de aceeaลŸi vรขrstฤƒ, รฎnsฤƒ pรขnฤƒ acum nu credeam ๐Ÿ™‚

    1. @juniorul, nici eu nu cred in teoria aceasta cu baietii si fetele. Cred ca tine de fiecare organism in parte, de ritmul de dezvoltare al „atributelor motrice”, de constitutie…. Multa bafta la pasit! ๐Ÿ˜‰

    1. @roxana, multumim! ๐Ÿ˜€ Nici ca imi doream altceva! Intampin cu bucurie orice noua etapa din viata noastra in 3. Mi-e drag de mor sa petrect cat mai mult timp cu pitica… si daca asa inseamna sa alerg dupa ea, o voi face cu placere. ๐Ÿ™‚
      Pupam.

    1. @mariamirabela, multumim frumos. ๐Ÿ™‚ Are abia 7 luni si jumatate…. iar displazia evolueaza in directia buna insa nu trebuie sa forteze (aici intra si mersul). Ne ajuta mult de tot Manduca, in care are o pozitie ce ajuta la corectarea displaziei. Trebuie sa revenim la control peste o luna si un pic.
      Pupam bobusorul plangacios si va dorim acomodare cat mai rapida si usoara. Am citit dimineata postarea voastra insa nu am apucat sa va scriu nimic, dar pana diseara mai ajung eu pe la voi. ๐Ÿ˜‰ Pupacim

    1. @Zu, regret enorm ca nu am apucat sa imortalizez acei primi pasi, insa cum micuta noastra domnisoara nu prea are chef de mers decat atunci cand suntem doar noi doua, mi-e greu sa o imortalizez. ๐Ÿ™

    1. @Oana, multumim. ๐Ÿ™‚ dar pana la cercetat cred ca mai avem ceva de facut… cred ca trebuie sa trecem prin capitolul cazaturi, ca deocamdata, chiar daca oboseste sau daca ajunge intr-o situatie ce nu-i perimte continuarea drumului se aseaza tacticoasa in fundulet si asteapta.

    1. @maria coman, nu o pot tine locului decat legata ๐Ÿ˜€ … dar si asa vor ramane lacrimile si urletele. Daca ea vrea si poate, n-are decat. Acum lucreaza la tehnica de pasire – are un mers de piti si pune piciorusele unul in fata celuilalt .. iar uneori se calca singura ๐Ÿ˜€

  2. Pingback: Ta-ta! | Cojocarii