Maria in lumea lui Momo

Sunt lenesa la scris. Au dovedit-o Roxana si Cristina. 😉

Am fost in lumea lui Momo. Si ne-a placut la nebunie. Mie, sigur, iar Mariei, la fel de sigur daca ma iau dupa fericirea pe care o are si acum in priviri atunci cand povesteste (pe limba ei, normal) ce a facut ea cand a fost plecata cu mami. 🙂

Recunosc, deschis, ca nu prea intelesesem eu ce e cu „atelierele deschise”, dar am fost placut impresionata. Cucerita de-a dreptul!

Am ajuns, nu mult dupa ora 11:00… cu ceva emotii la urcarea scarii interioare care devenise foarte alunecoasa din cauza zapezii cazute de pe picioarele celor care ajunsesera inaintea noastra, dar ne-am tinut bine de balustrada si pereti si am reusit sa urcam pana la etajul 1, unde am pasit in colorata lume a lui Momo.

Cu greu am reusit sa o dezbrac pe Maria, care devenise nerabdatoare si vroia sa intre in mijlocul celorlalti copii. Cum am dezbracat-o a si zbughit-o de langa mine…  🙂

A dat o tura in living, apoi s-a uitat cu jind la camera in care erau atelierele de pictura si modelaj ( finger paint pentru pitici, pictura pe suport textil pentru cei mai mari si modelaj in lut), dar s-a razgandit si a mers intai sa verifice sala in care se desfasura atelierul de miscare corporala, dans si explorare instrumente (dar eu o sa ii spun muzica 🙂 ) … dar nu era prea multa animatie acolo, asa ca si-a manifestat dorinta de a merge la pictura…  si a mers.

N-a facut ea mare lucru… n-a ascultat indicatii, a pictat „abstract” … si mai mult s-a jucat cu apa… dar i-a placut. Intr-un final s-a plictisit si a dat tarcoale atelierului de pictura pe suport textil si celui de modelaj…. dar ea nu vroia sa faca ea, ci atenta la lucrarile gata facute… asa ca am redirectionat-o subtil de la „tentatii” 😉 Si s-a dus la muzica.

S-a dovedit a fi o alegere foarte inspirata. Aici i-a placut cel mai mult. …. desi, recunosc, ca ma asteptam sa ii placa mai mult pictura, pentru ca e o activitate pe care nu o face foarte des.  M-am inselat. La prima vedere pictura e pe locul doi in topul preferintelor.

A dansat, a cantat atat din voce cat si la instrumente… aproape ca a reusit si o tumba. 🙂 Aici a fost in culmea fericirii. Covorul gros si lataos, pernutele colorate, fotoliile tip „para” umplute cu bilute de polistiren… au fost decorul perfect pentru o distractie pe cinste… au incurcat putin parintii care ocupau spatiul (in mod normal destinat exclusiv copiilor), sau care isi lasau gentile in mijocul salii…  perfect pentru ca cei mici sa se impiedice de ele. Dar astea  sunt nazurile mele de mama. 😛 … al unuia dintre cei mai mici participanti. (cel mai mic a fost Costin 😉 ). Pentru Maria nu a contat foarte mult… decat atunci cand un domn butonator de telefon a ocupat unul dintre cele doua fotolii umplute cu bilute de polistiren; pentru mai mult de o ora… S-a invartit pe langa el, a incercat sa se aseze langa el, ba chiar s-a urcat pe el…. si nu s-a ales decat cu niste impinsaturi, piedici sau coate bine plasate de la feciorul domnului (un baietel pe la 3-4 ani).  Atunci cand am vazut ca nimeni nu se simte, si ca fii-me nu se lasa, chiar daca problema capata accente fizice, am intervenit, rugandu-l pe baiat sa nu o mai bruscheze, deoarece ea e mult mai mica decat el, si nu vrea decat sa se joace acolo… pentru ca acolo se jucase si inainte… si „probabil ca il considera pe tatal lui o jucarie” ( nu radeti, dar aia mi-a fost inspiratia de moment). M-a dezamagit domnul butonator de telefon care butona in continuare in timp ce fii-su brusca langa el o fetita de nici doi ani, dar mi-a placut atitudinea pustiului, care a inteles ca Maria nu are nimic personal cu ta-su si a inceput sa rada de ideea confuziei cu o jucarie.. ba chiar s-a si jucat cu ea, dupa aceea. 🙂

Maria extazia…. dar a cedat ispitei atelierului de aluaturi si copturi si ne-am jucat putin cu faina, iar mai apoi cu o bucata de aluat ce trebuia framantat. Nu i-a iesit ei prea bine faza cu framantatul, dar pentru prima data a fost mai mult decat bine; zic eu.

Apoi a revenit la muzica. Alte instrumente, dans si multa distractie. … dar i s-a facut dor de pictura si a revenit la atelierul de pictura… doar ca, de data aceasta, nu a mai acceptat „sortuletul de pictor” asa ca a facut un atelier 2in1: finger paint si pictura pe suport textil. 😀

 Fotografiile (cu exceptia celei din urma, care este facuta de mine cu telefonul) sunt realizate de, „fotograful oficial” al evenimentului: tatal Andeei, caruia ii multumim pentru ca ne-a tras si pe noi in poza. 🙂 .. Cand plec singura cu Maria nu iau aparatul din principiu… ca nu i-l mai pot lua de la gat. 🙂

Cu greu a parasit lumea lui Momo, in jurul orei 14… si atunci, mai mult luata pe sus. 😉

Atelierule de muzica, asteapta-ne! Venim sigur! …inca nu stiu daca ne facem abonament sau nu, dar de mers vom merge!

… si poate vom incerca si atelierul de tango. Pentru noi. 😉