Avem noroc cu carul ca putem „abandona” copiii in grija bunicilor, si astfel ne putem face de cap in oras.
Ieri ne-am facut de cap la cununia unor prieteni dragi ( si jumatate de nasi ai copiilor, adica 2 din 4). Pe cei mici i-am luat numai la primarie, si apoi i-am dus acasa, mergand la petrecere singuri. Ne-a prins si noua bine si oricum nu am fi avut cum sa ii tinem acolo, locul nefiind impartit in zone pentru fumatori si zone pentru nefumatori. A fost o petrecere frumoasa… cel putin pentru noi. Ne-am lungit pana tarziu in noapte, dar ne-a placut.
Nu la fel de placut a fost insa atunci cand, reintorsi acasa, am gasit-o pe Maria treaza si cu mare chef de joaca… noi eram terminati, dar nu am avut de ales si am stat cu mandra careia ii casunase ca vrea si ea machiaj sau „onghii” rosii. Nu a fost mare tragedie… a adormit relativ repede. … Apoi a inceput sa se foiasca Vladimir. Numai s-a agitat. Pe la 4 s-a trezit Maria… si a stat treaza cam jumatate de ora. Pe la 7 si jumatate s-a trezit Vladimir….
Ne-am impartit noaptea, astfel incat eu am fost de paza pana s-a trezit Vladimir, dupa care l-a preluat Sorin. Am reusit sa dorm pana pe la 10… Insuficient, dar mai bine decat deloc.
Ne-a salvat tata, care a scos-o pe Maria la plimbare la Mogosoaia… iar Vladimir e un copil destul de nesolicitant. Daca are mancare, apa si lapte si daca e lasat sa doarma la timp, nici nu simti ca ai un copil mic in preajma.
… si totusi, suntem obositi. E frumos sa iesim si singuri… dar e cumplit sa te ia de bun imediat ce intri pe usa… 😛 … si totusi, atat de frumos. 🙂
Cam asa se intampla de fiecare data atunci cand iesim in oras singuri… au grija mereu sa nu ne lase sa uitam ca suntem parinti. 😀 😀 😀
12 comentarii
Noi am fost nevoiți sa renunțăm la ieșiri. Ne mai scoatem pârleala doar vara, când putem sa o plasam pe Ana cu bunica la tara. In rest, bunica e în câmpul muncii, inclusiv în weekend-uri.
Si noi ieșim în oraș! Dar în trei! Sau, în ultimul timp, în doua; pe Bogdan îl lăsăm acasă, sa putem vorbi și noi, ca fetele:)
@ioana stancescu, eu una inca nu am putut renunta de tot la nopti prin cluburi… e drept ca se intampla o data la 1-2 luni, dar se intampla.. si acolo clar nu-i loc de copii. Nici la cununia aceasta nu am putut sa ii luam … era fum in ambele incaperi ale restaurantului… plus ca acum sunt inca setati pe program cat de cat fix de somn si de mancare si ar fi fost cam greu sa ne descurcam cu ei acolo… Cand ‘or mai creste, pleaca fiecare cu al lui in oras. 😛 🙂 🙂 🙂
E buna o iesire din asta din cand in cand, chiar daca e greu apoi cu recuperatul. Noroc ca sunt atat de dragalasi incat un zambet de al lor trece pe planul 2 recuperarea…
@Ana, daca ar fi numai zambete ce bine ar fi. 🙂 Acum sunt dureri, tantrumuri, gelozii. 😀
Sunteti foarte norocosi cu bunicii! Si mai norocosi cu un Vladimir asa cuminte!
Imi amintesc si eu o singura astfel de experienta (sau doua, sa nu mint) si-i intr-adevar greu tare cu recuperarea orelor de somn pierdute, mai ales cand pe copil nici ca-l intereseaza cat de mult ti-ai dori tu sa imbratisezi perna.:)
@Cristina, chiar suntem. Cel putin pana acum, Vladimir pare o papusa in comparatie cu Maria la aceeasi varsta. 🙂
Dezmăţ pe capul vostru, ai? Foarte bine! Aşa vă trebuie! Pupăm
@Cristina + Alexia, cam asa ceva. 😀
Antrenant, ca sa zic! Dar vor creste mari prea repede si ne vom aminti cu dor de perioadele de antrenament in meseria de parinti! Si da, sunteti tare norocosi ca aveti bunici care sa se ocupe la nevoie de frumosii vostri!
@ivanovele, uneori ii simt mari deja… alteori imi par atat de mici…. dar eu clar m-am maturizat alaturi de ei.
aoleu, asa este…:)