Nucleul familiei

Inainte de a avea copii, am fost noi. Fara noi, nu erau ei.m Fara ei, noi nu am fi fost astazi ceea ce suntem…. Ne-am schimbat; am evoluat impreuna, insa nucleul familiei noastre ramanem noi. Armonia familiei noastre depinde de dragostea ce o simtim unul pentru celalalt, de felul in care ne intelegem si ne sustinem reciproc, de concesiile pe care le facem si de dorinta noastra de a depasi toate greutatile care ne apar in cale.

Nu suntem perfecti si nu ducem o viata roz, insa ne iubim si asta ne facem sa vrem sa mergem mai departe impreuna in viata. ย Sunt cinica de felul meu… plus ca amandoi suntem la a doua casatorie…. asa ca acum stim ca trebuie sa muncim pentru a avea relatia pe care ne-o dorim. Cand incetezi sa lupti pentru dragoste e totul pierdut, iar divortul este de multe ori iminent. Negociem, facem compromisuri, ne ascultam unul pe celalalt, convingem sau ne lasam convinsi, ย  vorbim ย si luam decizii impreuna. Suntem fericiti si impliniti… si neplictisiti… caci plictiseala e cel mai mare inamic al relatiilor. Noi inca ne mai descoperim unul pe celalalt si ne traim iubirea atat in calitate de parteneri cat si de parinti. Viata noastra nu s-a sfarsit in momentul in care am facut copii, ci s-a transformat… si totusi, am reusit sa nu renuntam la noi. Am reusit sa invatam sa fim parinti fara sa uitam ca inainte de a fi parinti am fost iubiti.

Nu ne mai iubim ca inainte. Acum sentimentele noastre sunt mai intense si se intensifica cu fiecare zi ce trece. E minunat sa fiu mereu indragostita de sotul meu si sa simt mereu ca si el este indragostit de mine. E minunat sa recunosc mereu in privirea lui acel licar de la inceput! ๐Ÿ˜‰ … desi acum suntem destul de des epuizati din cauza oboselii, reusim sa nu ne neglijam si sa ne gasim timp pentru noi… chit ca nu iesim atat de des in doi, tot ne facem timp sa discutam ย aproape in fiecare seara dupa ce adorm copiii. Uneori mai si iesim. Doar noi doi… dar epuizarea nu ne permite sa o facem mereu… si totusi nu ne plangem…

E drept ca mi-e dor de serile in care adormeam invaluita in bratele lui; acum, de cele mai multe ori adormim cu Maria intre noi. Mi-e dor sa ma trezesc dezmierdata de el si nu de Maria care isi vara degetele in ochii sau narile mele… si totusi iubim amandoi viata pe care o ducem! ย … si nu ne gandim decat la etapa in care se vor lupta doi pitici sa doarma intre noi, sau la cea in care ne vor invada patul dimineata, transformandu-l intr-un camp de „lupta” ๐Ÿ™‚ . Nu-i ย usor cu doi copii atat de mici, dar avem noroc ca ne ajuta bunicii… si cel mai important avem noroc ca ne iubim! ๐Ÿ˜‰

Am trecut impreuna prin momente grele dar si prin clipe minunate si, cu siguranta, viata ne mai rezerva multe incercari dar ne asteapta si cu bucurii.

Noi suntem bucurosi ca ne avem unul pe celalalt! … ย „Bucurosi le-om duce toate,ย de e pace, de-iย razboi” ๐Ÿ˜‰

Articole pe aceeasi tema

12 comentarii

  1. Foarte frumos scris, same here! ๐Ÿ™‚

    O sa vezi ca e frumos si mai peste doi ani, mai departe de atat nu pot sa spun ca inca n-am trait ๐Ÿ™‚
    Inca astept sa ii aud shoshotindu-se la ei in camera, seara la culcare, sa adormim si noi imbratisati ๐Ÿ™‚ i-am invatat cu citit la culcare si cel care le citeste cam … adoarme pe langa ei dupa ๐Ÿ™‚ dar nu e cu suparare, macar stiu sa doarma in camera lor, mi se pare mare lucru (mie personal, pt cazul nostru, nu comentez in nici un caz alegerile altora), doar rareori ne trezim cu ei peste noi, ii lasam, sunt perioade care trec repede.

    Iubirea si respectul sunt cele mai importante, restul se rezolva pe parcurs.

    1. @AndreeaG, mi-e teama sa o las pe Maria in camera cu el…. are un joc ciudat si ii acopera capul cu perne sau paturi ca sa ii faca „bau!” ๐Ÿ™ … mi-e teama sa ii las peste noapte impreuna pt ca Maria se trezeste in cursul noptii, asa ca patul lui Vladi ramane in dormitorul nostru, cel putin pana va invata sa tipe. ๐Ÿ™‚ …. iar Maria e geloasa si vine sa doarma si ea nu noi…
      solutia ar fi ca unul din noi sa doarma cu ei in camera… si nici varianta asta nu ma incanta…. Asteptam sa mai creasca Vladi. ๐Ÿ™‚

  2. Ce frunos le-ai spus! Si ce idee mi-ai dat ๐Ÿ˜‰
    Trebuie sa scriu si eu despre asta. Si la noi se intampla cam ca la voi, diferenta fiind doar ca eu sunt la prima casnicie iar sotul meu la a treia (deci in total tot 4 :)) ) si parintii sunt depaaaarte. Si totusi se poate.
    Hai ca merg pe blogul meu, ca ti-am umplut pagina.

  3. uneori intr-o casnicie aparitia unui copil destabilizeaza. la noi nu a intarit relatia. bona pleaca fix in momentul cand intram in casa, nu putem sa iesim in doi nici daca vrem. asta este un mare dezavantaj al lipsei de ajutor a parintilor. dupa multe discutii si compromisuri, a reinviat pasiunea, insa resimtim din plin lipsa timpului in doi.

    1. @Cris, da.. e drept. Exista si situatii in care un copil destabilizeaza. Important este ca partenerii sa aiba vointa de a trece impreuna peste acea etapa…. totusi sunt multe cazuri in care destabilizarea e permanenta si e trist…. ๐Ÿ™
      Lipsa timpului in doi o resimtim si noi… nu iesim totusi foarte des (1 max 2 ori pe luna)…. dar am invatat sa ne bucuram de farnturile de care avem parte atunci cand cei mici dorm…. Paharul de vorba la care iesim seara in curte, face minuni ๐Ÿ™‚

      1. @g.cojocaru, reusim sa gasim echilibrul, acum greul a trecut oricum. oricum este foarte important ajutorul. o gura de aer…. noi in doi ani jumate am iesit numai pe rand din casa. impreuna doar 3 zile in italia. atat. bucurati-va ca aveti parinti aproape si profitati.

        1. @Cris, chiar ma bucur ca ati reusit sa treceti peste! ๐Ÿ™‚ … si da, ne bucuram si realizez cat este de important ajutorul pe care il primim de la parintii mei.