– Mama, Pisul!
– Apa! Apica!
– Pisul!
– Papa!
– A mamaia!
-Pisul!
– A mamimami.
– Pisul!
– A tata!
– A mama!
– Pisul!
– A buca’tia!
– Iau’t!
– Lapte!
– Pisul!
– Pat!
Totul a durat cateva ore… si s-a desfasurat pe fond de Vladi plangacios si suferind din cauza eruptiei dentare.
Suntem zombi amandoi (si eu si Sorin)…. Vrem doar o noapte de somn. Una! … dar dorinta pare imposibila.
E greu… Imi iubesc copiii, dar simt ca o iau razna. Imi vine sa vars de oboseala. Uneori chiar o fac. Sunt epuizata. Mainile imi tremura incontrolabil, iar gura imi este invadata de un gust metalic… Ochii-mi sunt injectati si la fiecare clipire, ustura. Mintea mi-e inceata….
Mi-e ciuda ca sunt doar un om si nu pot fi super-mama de care au ei nevoie acum. Mi-e ciuda ca nu pot fi langa ei la capacitate maxima. Mi-e rusine de impotenta mea.
Respir adanc si imi trag sufletul pentru o clipa… In cateva ore ajung iar la ei si trebuie sa ma scutur de oboseala si sa intru in forma. In orice alta forma decat cea de leguma in care sunt acum.
Astazi sunt doar un om. Un om epuizat. Am cateva ore pentru a gasi energia necesara pentru inca o noapte… Trebuie sa pot!
…. si nu, nu sunt singura ce sta planton langa ei. Facem cu randul… dar suntem epuizati amandoi… si totusi, este atat de frumos sa fii parinte! … pana si cea mai puternica stare de epuizare, trece atunci cand ii vedem! 🙂
Exista „retete” de facut fata acestor etape?
32 de comentarii
Ma oripileaza si ma sperie ingrozitor ceea ce am citit aici, pe acest blog, la aceasta postare (si mai ales mai in jos la comentarii) la care am ajuns din intamplare…..
si cu ocazia asta, iti multumesc ca ne pui in garda pe noi cele care inca nu avem copii, ca sa stim la ce sa ne asteptam
ma felicit pentru a mia oara pentru decizia de a nu face un copil, nici acum si nici in urmatoarea suta de ani :)))) la cat sunt eu de rea de somn si al ce stres am la servici, numai de tipete si urlete cand ajung acasa sau nopti nedormite nu as avea nevoie sub nicio forma :))
i know what my limits are. si sincer cred ca daca as fi pusa intr-o astfel de situatie neplacuta, as face crima de om, ba mai rau, crima de copil mic. stau prost cu nervii, stiu asta 😛
nu pot decat sa te admir si sa te felicit pentru ca rezisti si iti doresc bafta pt mai departe, sa mai ai timp si pt tine (nu doar pt altii: copii, soti, socrsi, sefi, colegi etc).
Ca mic sfat daca imi permiti: Lasa deoparte ideile astea stupide cu mamele perfecte, nu exista asa ceva pt ca suntem toti oameni, nu roboti. Nu exista mame perfecte, exista doar mame si atat 🙂
nu pot decat sa te felicit si
@N, siu ca nu exista perfectiunie, nici la mame, nici la non-mame… la nimic.
E greu.. dar e un greu frumos. Al naibii de frumos. Important e sa iti doresti… eu una m-am noscut cu dorinta de a fi mama. 🙂 Si, dupa ce i-am facut mi-a parut rau ca nu i-am facut mai devreme. Acum, la „batranete” e mai greu… dar nu atat de greu incat sa nu poti face fata. Sunt renuntari.. cu miile dar si impliniri pe masura. Viata nu mai e la fel.. nici macar o secunda… si cum, nu ii poti da „retur” 🙂 uneori e greu… dar un greu frumos… 🙂 … dar si de job te mai saturi uneori. 😛 Jobul il poti schimba, copilul, nu. 😀
Daca iti doresti copil, fa-l! Oricat de greu e, vei face fata… daca nu, nu il face de dragul nici unui om de pe pamantul asta. Un copil presupune renuntari… Renuntarea la tine, in primul rand. Daca tu esti fericita asa si nu esti dispusa la sacrificii, atunci ramai asa. Asa cum ai spus si tu, only you know your limits. 😉
Sor-mea (mai mare), nu are copii… nu ai ei. Ii are pe ai mei cand vrea… dar ea ea altfel decat mine. Renuntarea la tine poate duce la o viata plina de neimpliniri, si ar fi pacat. .. si daca te razgandesti, se poate oricand 🙂 .. medicina avanseaza..
Multumesc pentru raspuns. Foarte bine punctat si argumentat, plin de caldura, asta in conditiile in care majoritatea persoanelor cu care ajung sa discut despre acest subiect (in special femei) se grabesc sa dea cu pietre si sa ma eticheteze ca fiind egoista si rece.
ma bucur ca mai exista oameni deschisi la minte si la suflet asa cum esti tu 🙂
eu sunt ca sora ta mai mare 😛 (si am si eu o sora mai mica decat mine care este medic pediatru )
Doamne, de cate ori am simtit si eu starea asta de epuizare totala…
Mă sperii un pic citindu-vă! Şi eu care vroiam unal doilea copil :)! Sunt sigură că veţi trece cu bine şi peste perioada aceasta. Aş vrea să te ajut cu vreo idee dar noi suntem cam cuminţele la 8 luni.
@babymanager, greu e si cu unul, uneori… Dar totul trece! 😉 Daca vreti bebe no 2, go for it! 😉 … Va descuracti voi pe parcurs! 🙂
Eu am o singura mandra, nu doarme ziua, deci orice activitate legata de laptop se face nopatea tarziu, apoi la o ora oarecare se trezeste si vrea o mama activa, mama care abia se misca, dar isi revine pana se da jos din pat copilul cu iuteala vantului, apoi mancare , parc, tipete ca ii atinge cineva jucariile si tot asa, azi nici nu mai aveam putere sa-i explic, iar ea tipa din toate puterile de se uita tot parcul la noi.
e, o sa fie bine , mai ales ca uit repede:)
@sofia, 🙂 ce tare esti! 🙂 U’re a super mum! 😉 Rabdarea mea a ajuns la fundul sacului…
Uf, hai curaj, trece si perioada asta! Eu asa imi spun mereu, sa ma incurajez singura.
Nici nu vreau sa ma gandesc cum e sa fii si concentrat la serviciu pe deasupra, si cu doi, si …sunteti de admirat!
@Cristina, stiu ca trece… 🙂
Of, Gabi, stiu cum e. De fapt cred ca toti parintii responsabili stiu cum e. Retete nu am nici eu. Cumva, perioada asta trece. Nu stiu cand am trecut de la cel putin 10 treziri pe noapte la cateva si apoi la niciuna. In fiecare dimineata aveam in plan sa rezist doar in ziua respectiva. Nu ma interesa „maine” sau „peste o saptamana”. Doar ziua cu pricina trebuia gestionata si depasita.
Curaj, in curand Maria incepe gradinita si va fi un pic mai usor peste zi.
Cu o zi poti sa te descurci. Chiar daca seamana cu cea dinainte. Doar scoate-le din minte pe cele care vor urma…
@Ana, Sincer nu ma incureaza prea tare inceperea gradinitei… Ea vine de la gradi cand ajung eu acasa. 😀
Ce amintiri ma napadesc, citindu-te! Ana, chiar si acum la 7 ani, se scoala peste noapte si mai baga cate un cap pe la noi, prin dormitor, sa controleze daca existam! Eu sunt foarte rea de somn si recunosc cu rusine ca faceam urat de tot dupa o noapte nedormita! Curaj si putere!
@Ioana Stancescu, si eu mi-s rea de somn… eram… acum sunt rea de oboseala. 🙂
Hmmm, si la 7 ani va mai verifica noaptea?? 🙁
Gabi,zambesc cand iti citesc postarile,si nu ca ma bucur de raul altuia,dar parca ma vad pe mine acum cativa ani.Retete n-am,ca ti-as fi dat cu mare drag,iar de sfatul ala cu „rabdare si …” cred ca esti satula.Iti doresc doar mult simt al umorului,sa vezi ce-o sa razi peste cativa ani:)))Te imbratisez cu drag!
@Oana Dumitriu, simtul umorului nu ma lasa ei sa il pierd. 🙂 Trece ea si starea asta! … pana atunci, am rabdare! 🙂
Este tare greu sa fii parinte, dar cand le vezi fetzisoarele haioase si zambitoare mai prinzi putere si razbesti pana la urma. Oboseala e o stare permanenta si cam trebuie sa ne odisnuim cu ea, alta saolutie nu e. Si eu am o fetita de aproape 2 ani si m-a terminat de spate, este in perioada cand ba vrea jos ca vede ceva interesant, ba vrea in brate. In rest am mare noroc ca doarme neintoarsa toata noaptea si cere singurica in patutul ei, insa niciodata mai devreme de 23,30. De cele mai multe ori ma rog de ea sa faca nani ca sa dorm apoi si eu, ca sunt terminata.
@Nona, ai dreptate! Sa iti traiasca piticuta si sa creasca mare si sanatoasa. 🙂 … daca te ajuta, a mea nici la 2 ani si 4 luni nu a renuntat la „opaa”. Mai greu e cand vrea ea in brate atunci cand il am deja pe fra-su. 🙂
@g.cojocaru, si tie sa-ti traiasca piticii voinicii, sa fie sanatosi, ca pana la urma timpul nu sta pe loc, o sa creasca ei mari si scapam de „opaa” 😀
@Nona, atunci o sa vrem noi sa ii luam in brate si ei nu vor mai sta nici macar pentru cateva secunde. 🙂
@g.cojocaru, asa-i 🙂 Felicitari pentru blog, ai multe subiecte interesante…ps, te-am adaugat la mine la rubrica parteneri, sper ca asa o sa citeasca mai multa lume chestiutele dragute de aici
@Nona, multumesc tare mult. Cu toata sinceritatea iti intorc laudele. 🙂
Eu nu am rubrica de parteneri, insa am adaugat in blogroll atat linkul magazinului cat si pe cel al blogului tau. 🙂
@g.cojocaru, multumesc frumos 🙂
Nu cred ca exista retete. Sau daca exista eu n-am descoperit. Cunosc sentimentul acela de impotenta, de-a vrea sa ucizi efectiv pentru doua ore de somn neintrerupt. Te inteleg perfect si tocmai de asta sunt alaturi de tine in spirit. Poate ai citit la un moment dat postarea mea despre cum decurg noptile la noi. Dupa cativa ani te obisnuiesti :))). La mine mai functioneaza o chestie, nu intotdeuna, dar in majoritatea cazurilor: ma gandesc la vecina mea care are 5 copii si al saselea pe drum. Si nu are ajutor de nici o culoare. Si supravietuieste. Deci trebuie sa supravietuiesc si eu :)))) .
@catrinutza, 5 copii??!! Ai dreptate. Si eu ma incurajez din exemplele altora… Parintii de gemeni si cei cu peste 2 copii imi par super-eroi. … dar tot am momente in care obosesc…
Nu ai o bunica sau sora sau stiu eu …. cineva care poate sa stea cu copii o noapte? Nepotelul meu a fost asa plangaret de la nastere pana la un an dar foarte des în week end îl luam la mine sa îi las pe ei sa doarma.
@Minnie, am, dar nu exista posibilitatea aceasta. Locuim in aceeasi curte.. iar cei mici isi gasesc mereu drumul spre locul lor atunci cand vine ora de somn. Nu e chipa sa adoarma in alta parte, decat cu noi, iar daca se trezesc peste noapte si nu suntem acolo se lasa cu plansete.
@Minnie, Sincerele mele felicitari pentru grija. Desi stam cu socrii si cumnatii in curte, inca mai visez la ziua in care o sa se intample o treaba de genul asta si la noi:))
Hai ca poti! 🙂 cat crezi ca mai tine? 3-4 ani :)) Glumesc desigur si fac haz de necaz! reteta mea: dorm cu Tudor in pat, deocamdata. La fel am facut si cu surioara lui pana a fost cazul. Au fost nopti cand am dormit cu amandoi, doar ca se evit „naveta”. Maria de ce se trezeste noaptea?
@Lacri, pisu de 3-7 ori, apa de 3-4 ori, sa verifice daca suntem cu totii in casa de 1-2 ori pe saptamana, sa manance… cum a facut noaptea trecuta la 4 (!!!!). SI nu conteaza cat e de obosita…. Vladi doarme cuminte in patul lui, asta pentru ca nu scapam de Maria sa nu doarma cu noi.. Nu mai vrea la ea in camera de nici o culoare…. probabil e geloasa ca Vladimir are patutul in camera noastra (inca) si reuza sa stea la ea….La noi nu e chip sa nu fie domnisoara mot inaintea lui Vladi… si nici nu vrem inca sa ii culcam pe amandoi in aceeasi camera… mi-e frica pentru el, ca ea inca mai are obiceiul de a ii arunca diverse chestii in patut si de a ii acoperi capul cu perne sau cu paturici.. in cea mai inocenta joaca, normal…
Draga mea dragă, ce descrii tu aici, eu am trăit pentru un singur copil. Şi, încă mai trăiesc, deşi e, deja mărişor. 🙂 Voi aveţi doi, încă mici, aşa că… sunteţi nişte eroi. 🙂 Reţeta … ai spus-o singură: „…pana si cea mai puternica stare de epuizare, trece atunci cand ii vedem…”
Eu vă pup, cu dragoste, pe toţi şi vă doresc să fiţi fericiţi! :>:D<
@Adela Onete, of Adela, imi licare ceva in ochi! 🙂 Serios. Te pup si de imbratisez! Multumesc!