Acum stiu care imi este limita; ca mama.

24 Decembrie este ziua fatidica. Trei ani si noua luni am reusit sa imi mentin calmul in toate situatiile limita in care m-au pus. Pe 24 Decembrie am cedat.

Conform „planului” Sorin trebuia sa fie liber in acea zi. Au intervenit chestii de ultim moment si nu a fost. La fel ca anul trecut si ca anul de dinaintea anului trecut si ca anul de dinaintea celui de dinaintea anului trecut .. samd. Conform „planului” eu trebuia sa am toate cumparaturile facute pana pe 24 si curatenia trebuia sa fie gata.

Nimic nu a mers conform „planului”. Dar nimic. In consecinta, la primele ore ale diminetii m-am apucat de curatenie, purtand copilul de 8 luni in carca (cu Manduca) si impleticindu-mi picioarele de cel de 2 ani si jumatate si de cea de 3 ani si 9 luni. A fost greu, dar m-am descurcat. La pranz era gata ordonatul jucariilor lor iar haniele spalate cu cateva zile inainte erau in sifoniere. Dupa masa de pranz, cel mic a adormit cu greu iar pe cei mari i-am imbracat si am pornit cu ei spre Carrefour.

Acolo a fost apogeul. S-au batut, s-au imbrancit, trageau produse din rafturi, furau produse din carucioarele celor pe langa care treceam, trageau de hainele oamenilor pe langa care treceam; cel mai des ii apucau de fulare sau de glugile hainelor. Asta in timp ce le repetam calma ca nu e ok sa faca asa si ii rugam sa se comporte frumos. Si am facut asta cam o ora si ceva, timp in care ei ma ignorau complet. Erau juliti si vineti de la imbranceli si devenisera foarte agresivi cu oamenii pe langa care treceam. Era aglomeratie in hipermachet; era imosibil sa evit apropierea de ceilalti clienti ai magazinului. Citind ce am scris, nu pare tragic, dar realitatea era mult mai rea… pareau posedati. Niciodata nu s-au mai comportat asa. Sugrumau oamenii tragandu-i de fulare si de glugi, le aruncau produsele din cosuri.. imi venea sa intru in pamant. Am cedat. Am ridicat tonul la ei, rugandu-i sa inceteze, explicandu-le ca nimeni nu se comporta asa si ca nu este frumos. L-am sunat pe Sorin si, cu vocea tremurand de nervi l-am rugat sa vina el sa cumpere ce nu reusisem eu sa cumpar.

M-am indreptat spre coada de la casele de marcat, unde au continuat sa se comporte la fel iar mai apoi spre masina. Am rasuflat usurata vazu-i in masina si am pornit spre casa… dar pe drum, s-au desfacut din centuri, au inceput sa gzarie ornamentele de pe usi, au demonatat ornamenul de pe plafon care acopera stopul din spate… si, noroc ca nu stam departe, am ajuns acasa. In fata casei, am izbucnit in plans tipand la ei. Le explicam ca nu e normal ce fac, ca m-au suparat foarte tare si ca sunt foarte dezamagita de purtarea lor. Le-am tinut (plangand) o predica de peste 5 minute. Nici nu imi amintesc tot ce le-am spus… stiu doar ca i-am vazut reactionand! Abia atunci au inteles. Si cateva ore dupa aceaa tot repetau ca m-au suparat si ca nu au vrut sa o faca.. ba chiar incercau sa „stearga” zgarieturile pe care le facusera pe ornamentele masinii si sa puna la loc ce rupsesera. Logic ca nu au reusit! I-am dus in casa. Inca nu ma puteam opri din plans…. Imi venea sa .. multe! Dar nu am facut nimic. Si ma bucur ca am reusit sa ma abtin.

Nu sunt mandra de mine. Nu sunt mandra de ei. Mi-am cunoscut limita. Credeam ca pot mai mult. Credeam ca ei sunt mai intelegatori….

Articole pe aceeasi tema

21 de comentarii

  1. Ai rezistat eroic. Noi am avut perioade în care am făcut singur cumpărăturile, pentru că devenise imposibil să îl ținem pe junior în frâu. Toate trec. La mulți ani!

  2. Eu am 2 baieti, de 7 si de 2 ani si 8 luni si cateodata ma trezesc tipand la ei si ii vad cum dau sa planga. E greu sa-ti pastrezi cumpatul mereu.

      1. La noi e cam asa: pe cat se poate ,evit sa mergem toti 3 la cumparaturi, adica eu si piticul si taticul. Daca sunt doar eu cu el, nu reuseste (sau mai bine zis, n-a reusit inca :D) sa ma scoata din sarite cu nimic din ce ar face. Cand suntem toti 3, cel mare se agita si se enerveaza si ma agita si pe mine. Asa ca, atunci cand mai ai nevoie, ma poti suna si facem cumparaturi impreuna. Fara tatici! 🙂

        Pupici si un An Nou linistit!

        1. 😀 Nu suna rau… dar eu nu prea am cu cine sa ii las cand merg la cumparaturi. Ai mei sunt „de garda” in timpul zilei, si de la 18 ii preiau eu. Sorin munceste in general cam pana pe la 8-9-10… 🙁 Nu prea am ce face decat sa ii iau cu mine.

          1. Stai ca n-ai inteles: ziceam sa mergem la cumparaturi cu copii cu tot. 2 ai tai cu unul al meu. Ce poate iesi prost? 🙂

    1. eh, uite ca m-ai facut sa zambesc! 🙂 Din secunda in care am ajuns acasa cu primul copil, mi s-au testat limitele constant, in ritm sustinut – nu cumva sa imi ies din mana.

      1. Au un mare talent in a face asta. Erau azi la Cora la casa in fata noastra niste parinti cu un baietel de vreo 3-4 ani care testa limitele parintilor si cand ti-era lumea mai draga baga cate un deget si busea pin-ului la card cand trebuiau sa plateasca. Si iar o luau de la capat. Doi adulti nu reuseau sa tina un copil departe de POS-ul acela. Si copiii au puteri supraomenesti :)))

        1. uneori zici ca au fost speciali creati pentru a testa limite, dar in restul timpului si chiar si atunci ii iubesti cum nu credeai ca poti iubi. 🙂

  3. Esti puternica si rabdatoare! Eu as fi cedat cu mult mai repede si probabil reactia mea ar fi fost mult mai rea… 🙂 Oricum, au invatat o lectie importanta acum…
    Sarbatori fericite sa aveti!

    1. Nu m-as caracteriza ca fiind rabdatoare… Cat despre lectie.. sper sa nu o uitam carand; nici ei, nici eu.

      Un An Nou fericit, iti doresc! 🙂