Neinfricatul Vadimir

Astazi in parc, Maria inscena o lupta cu un baietel. „Se jucau aikido”, zicea ea, doar ca la 4 ani ai ei si 5 ai partenerului de lupta, schemele lor de „lupta” nu erau tocmai safe. Fapt ce a facut ca Maria sa fie inghiontita de cateva ori. Eu si mama baietelului priveam de pe margine, incercand sa nu intervenim. In momentul in care s-a vazut invinsa la propiul ei joc (a ei fusese ideea), Maria a inceput sa ma strige sa o ajut. I-am spus ca nu pot face asta si ca asa cum a invitat baiatul la joc ii poate spune ca nu mai doreste sa se joace, dar mandria nazdravanei e mare si nu a vrut nici in ruptul capului sa se recunoasca „invinsa”. Partenerul de lupta se bucura de suprematie gadilo-inghiontind-o cu aratatoarele.. nimeni nu a suferit nici o trauma fizica, si eu si mama baiatului stateam precum alergatorii la linia de start: gata oricand sa intervenim daca lucrurie degenereaza. Mi-a placut de aceasta mama. Mi-a placut ca ii ofera credit copilului ei. Amandoua asteptam sa ii vedem cum isi rezolva ei „conflictul”; Maria dispera razando-strigandu-mi numele… moment in care, fra-su apare de niciunde si se aseaza intre ei incercand sa il atinga pe parterenrul de „lupta” al Mariei cu aratatoarele, exact asa cum ii facea si el. Triumf! Baiatul, a inteles singur si fara sa intervina nimeni ca nu e cazul sa continue jocul cu Vladi si a incetat, iar Vladu a plecat triumfator crezand ca si-a salvat sora! 🙂

2014-07-07 19.15.11

Articole pe aceeasi tema

NU

2 comentarii