In copilarie, Xena era una dintre eroinele mele (sa nu radeti!); visam cu mintea unui copil de cativa ani, la luptele pe care le purta. Imi doream sa ajung si eu asa… pe vremea aceea nici prin cap nu imi trecea ca cele mai aprigi lupte din viata mea le voi da tocmai pe viata. … Viata nu m-a menajat mai deloc dar pana acum am reusit sa imi castig bataliile. Si nu au fost putine. Asa s-a intamplat si Luni… norocul a fost de partea mea. Am scapat numai cu o laparoscoica. Acum ma lupt sa scap de drena si sa ajung cat mai repede acasa…. .. Asta scriam Marti seara de pe telefon… azi am continuat postarea de acasa. 🙂 Dap, am „evadat” . Nu mai rezistam nici o secunda in plus in „cloaca” aia, cum bine ii spuse Vienela. O sa dezvolt. E infiorator ce se intampla […]
Chirurgicale
– Eu mai mult nu mai pot sa bag pensa asa orbeste; mi-e frica sa nu apuc vre-un intestin. – Da… Si ce facem, punem un fir? – Nu stiu ce sa zic… sa nu fie vre-un granulom si atunci facem mai rau daca tot supureaza… – Dar avem 6 saptamani de la interventie… – 6 zici? … atunci incercam sa punem fir! – Stati linistita, doamna. Nu veti simti decat putin; doua intepaturi. Mai bine simtiti cusatura decat intepaturile de anestezie. … Preferam anestezia locala…. Dupa episodul de mai sus si introducerea unui tub de dren ce au avut loc pe viu, ma simt norocoasa ca am avut parte de anestezie la operatie. 😀 😀 😀 Vineri merg la control, iar Vinerea viitoare la „descusut”. … Definitiv, sper!