Greu mi-am facut curaj sa scriu… Nu stiu de ce.. sau stiu… Am spus inca de la bun inceput ca scrisul pe acest blog a fost o terapie pentru mine si in momentul in care am ajuns la un nivel sub cel de la care am pornit, cumva am evitat sa ma privesc in ochii sufletului. M-am evitat.. si cel mai la indemana mi-a fost sa nu mai scriu.
Nu judecati! Important ca ca suntem si am fost bine. Copiii sunt sanatosi, barbatu’ inca n-a fugit 🙂
… Acel „ne-bine” a fost al meu. … Nu am fost multumita de mine, de altii.. Am experimentat mult, dar am si invatat mult in aceasta perioada… Am invatat ca daca nu exista multumire pe toate planurile, nu e bine. Nu pentru mine. Am invatat ca eu nu pot sa ma ma delimitez complet de viata profesionala si am invatat ca inca imi place sa inavt si la varsta asta. E drept, invat numai ce imi place :).
Huh! Am scris si nu a durut! Jur ca nu inteleg de ce imi era atat de teama sa privesc in mine!
Am spart ghinionul? Am nevoie de pumni stransi! Determinare am si sper sa ma tina! … nu de alta, dar am atatea de asternut in scris! … acum cat ma pot .. ca fii-mea deja e in tratative cu mine sa scrie si ea! 😀
3 comentarii
Bine ca ati revenit! Ma bucur sa va revad, sper sa postati des de acum
Ma bucur ca ati revenit! Abia astept sa va citesc din nou.
Bine ai revenit!Sper sa te citesc mai des.