Ieri am fost in formula completa la cumparaturi. Cat timp fiecare din noi isi aseza copilul in carucior, am surprins fara sa vreau o discutie intre o fetita si mama ei (cele doua recuperau carucioare din parcare pentru acei 50 de bani); cea mica ii reprosa mamei, cu lacrimi in ochi si vocea tremuranda, ca a cumparat paine:
Mama tocmai iesise din magazin cu o franzela in mana, pe care o intinse fetitei pentru a rupe din ea.
Fetita, cu ochii inlacrimati i-a reprosat mamei:
– Hai, mai mama, noi nu avem bani si tu imi cumperi paine?!
Mi-au sfasaiat sufletul acele cuvinte. Fetita nu avea mai mult de 8 ani… Am intrat in magazin afectata si am insfacat prima punga de napolitane si prima ciocolata ce mi-au iesit in cale si m-am grabit sa termin cumparaturile; vroiam sa ma intorc la fetita pentru care painea era un lux. Am gasit-o in parcare, in ploaie, rugand frumos oamenii sa ii dea voie sa le duca ea carucioarele inapoi. I-am oferit napolitanele si ciocolata si ceva bani… Ceva mai mult de un pachet de tigari, dar pentru ea acei banuti au fost enorm de multi. S-a luminat la fata si mi-a multumit vizibil emotionata, apoi a plecat vesela spre mama ei sa ii arate. Ce m-a bucurat pe mine cel mai tare a fost faptul ca acei bani i-au permis sa plece spre casa fara grija ca nu isi permit o paine…. In timp ce ieseam noi din parcare, plecau si ele…
M-a impresionat tare mult fetita aceea si m-am mahnit si mai tare atunci cand am realizat ca sunt sute ca ea…. Sute de copii care la nici 8 ani poarta povara zilei de maine si care sunt nevoiti sa stea in frig, soare, ploaie samd pentru a isi castiga painea….
… nu stiu daca postarea aceasta are un “mesaj”; simteam nevoia sa ma descarc.. dar nu a “functionat”.