Bine ca nu a trecut prea mult timp!

Greu mi-am facut curaj sa scriu… Nu stiu de ce.. sau stiu… Am spus inca de la bun inceput ca scrisul pe acest blog a fost o terapie pentru mine si in momentul in care am ajuns la un nivel sub cel de la care am pornit, cumva am evitat sa ma privesc in ochii sufletului. M-am evitat.. si cel mai la indemana mi-a fost sa nu mai scriu.

Nu judecati! Important ca ca suntem si am fost bine. Copiii sunt sanatosi, barbatu’ inca n-a fugit 🙂

… Acel „ne-bine” a fost al meu. … Nu am fost multumita de mine, de altii.. Am experimentat mult, dar am si invatat mult in aceasta perioada… Am invatat ca daca nu exista multumire pe toate planurile, nu e bine. Nu pentru mine. Am invatat ca eu nu pot sa ma ma delimitez complet de viata profesionala si am invatat ca inca imi place sa inavt si la varsta asta. E drept, invat numai ce imi place :).

Huh! Am scris si nu a durut! Jur ca nu inteleg de ce imi era atat de teama sa privesc in mine!

Am spart ghinionul?  Am nevoie de pumni stransi! Determinare am si sper sa ma tina! … nu de alta, dar am atatea de asternut in scris! … acum cat ma pot .. ca fii-mea deja e in tratative cu mine sa scrie si ea! 😀

Articole pe aceeasi tema

3 comentarii