Ati luat drepturile copiilor! – se pare ca acestea au fost cuvintele rostite de Adrian Sobaru inainte de a se arunca de la balconul Parlamentului.Adrian Sobaru, are 40 de ani, lucreaza ca electrician la TVR si este tatal a doi copii, unul dintre ei fiind autist. Disperarea si neajunsurile l-au impins sa recurga la acest gest. E cutremurator… Oare ce le trebuie guvernantilor pentru a putea constientiza starea in care au adus tara noastra?? Am vazut un reportaj in care Elena Udrea era intrebata daca crede ca in alta tara, guvernul ar fi demisionat in urma unui astfel de incident. A tacut. Afectata, dar a tacut! Oare cate vieti vor fi distruse pana cand guvernantii nostri vor intelege ca au gresit??Nu zic ca un nou guvern va aduce cu el un munte de bani si va sterge astfel toate problemele romanilor, insa meritam si noi un guvern care sa gandeasca in perspectiva, care sa ia decizii in favoarea noastra, punand pe primul plan cetateanul, nu bunastarea personala! Nu pot sa imi imaginez tot amarul din viata celui ce a recurs la un asemenea gest, acum in prag de sarbatori. Cata amaraciune si disperare poate impinge un TATA sa recurga la un asemenea gest??Copilasii si sotia lui, „au avut noroc” si starea barbaului este stabila. Craciunul acesta il vor avea langa ei… chit ca pe un pat de spital, dar ESTE. …. Craciunul viitor??
16 comentarii
Imi pare rau pentru Adrian Sobaru, insa Boc si tara asta nu merita un asemenea sacrificiu…
Si ca sa va convingeti, urmariti filmuletul asta absolut terifiant, in care un parlamentar sta si isi contiunua treaba (a se citi facutul nimicului) ca si cum nimic nu s-a intamplat. De-asta nu merita nici unul dintre ei un asemenea sacrificiu.
Primiți cu colinda?
http://www.youtube.com/watch?v=ZidS1Tg4LSk
Oh, Doamne… sunt ingrozita…intr-adevar unde s-a ajuns…desi ma gandesc ca poate totusi omul a vrut sa traga un mareeeee semnal de alarma cu acest gest, nu sa se sinucida…poate si-a inchipuit ca distanta nu e foarte mare…nu stiu…oricum e socant, am ramas cu gura cascata…
@Luminita, pe de o parte era previzibil ca se va ajunge aici. Nu stiu ce a fost in mintea lui, si nici nu voi stii… e tragic. O tragedie pe care o traiesc multi altii ce nu au acces la sonoritatea din presa romaneasca. Multe astfel de tragedii se consuma poate zilnic, ramanand anonime, ingopate in nepasare.
Ma gandesc ca omul acesta chiar era disperat, altfel nu cred ca facea acest gest! Sau poate s a gandit sa fie primul care sa ia initiativa, pentru ca putini sunt cei care protesteaza cu adevarat!
@cati, trist este ca sunt multi ca el; din ce in ce mai multi… 🙁
… din pacate este un sacrificiu cu ecou mut in directia in care a fost indreptat.
PS: am uitat sa spun altceva. ce m-a revoltat ingrozitor a fost reactia parlamentarilor, care au reluat votul motiunii, doar ca sa nu isi scurteze cumva vacanta…Sa treci cu atata usurinta peste un asemenea eveniment, sa treci cu vederea ce se intamplase acolo cu putin timp in urma..Asta mi s-a parut de un cinism fioros
Da, nici eu nu inteleg de ce i s-a parut ca asta ar fi solutia, ca ar rezolva ceva sau ar fi mai bine pentru ai lui. Inteleg disperarea, neputinta, furia, sentimentul ca nu mai rezisti, ca nu mai ai resurse. Dar, sa nu te gandesti nici in ultima clipa de gestul tau paote condamna doi copii la o viata fara tata, o sotie la singuratate si lupta de una singuta, parintii la o durere incredibila…
Nu pot fi de acord cu el, nu pot simpatiza cu el, nu il inteleg.
@roxana, nici eu nu il inteleg, insa nu asta conteaza. conteaza ca au existat motive ce l-au impins sa faca acest gest, si motivele acelea tin de masurile luate in ultima perioada de guvernul nostru. Mi-e groaza ca sunt oameni care il vad ca pe un simbol al disperarii romanilor!!! Asta este crunt: ca sunt multi care gandesc asa.
Multumesc lui Dumnezeu ca pana acum nu am cunoscut lipsurile sau limitarile in viata; am avut dintotdeauna tot ce mi-am dorit, atunci cand mi-am dorit. Nu stiu ce inseamna foamea sau traiul de pe o zi pe alta; nu stiu ce inseamna disperarea unui parinte ce nu poate plati tratamentul copilului sau; nu stiu ce inseamna sa nu ai cu ce te imbraca; nu stiu ce inseamna sa nu ai cu ce sa iti achiti intretinerea sau facturile de utilitati…. dar sunt multi oameni care le stiu, sunt multi care numai asa au cunoscut viata dar poate si mai multi care abia incep sa traiasca asa. Multi au murit, probabil si mai multi o vor face ….
Nu caut sa justific faptele barbatului, insa nici nu vreau sa judec …. sunt constienta ca instinctul meu de a condamna fapta, vine din nestiinta, asa ca nu pot ridica piatra. Nu am trait viata lui si nici nu am capacitatea de a empatiza atat de profund.
Cat despre reluarea sedintei parlamentare…. oare de ce ne mai mira ceva?? Am apreciat gestul celor care au parasit sedinta…. cat despre restul, nu cred ca are rost sa mai discutam – am vazut inca o data cine ne conduce. 🙁
Este atat de trist,incat cuvintele sunt de prisos.
@Beatrice, mai trist este ca el e considerat „glasul” disperarii romanilor…
Scuza-ma, dar nu am niciun fel de simpatie pentru oamenii – mai ales pentru parintii – care incearca si chiar reusesc sa se sinucida. Te intrebi cata amaraciune l-a impins sa faca asta, eu ma intreb cata lasitate. Da, e greu, dar stai langa copiii tai si lupti pentru ei. Ce rezolvi daca esti mort? Cum pot ei sa traiasca mai bine fara tine? Ce fel de Craciun au copiii aia, ce fel de Craciun ar fi avut cand, in loc sa stea langa brad, ar fi stat langa sicriul tatalui mort? Sinucigas, si mai rau. Ce a rezolvat omul asta? Absolut nimic. Inca o data: nu am nici strop de simpatie pentru oamenii care au copii si decid de buna voie sa-i lase singuri pe lume. Astia nu se cheama parinti.
@Mădălina, nu cred ca simpatizeaza nimeni cu el. E trist… Trebuie sa admitem si ca nu toti oamenii (in cazul acesta, parintii) au un psihic echilibrat. Omul acela este de 15 ani parintele unui copil ce sufera de autism. Noi, ne facem griji la o raceala mai puternica…. nu cred ca pot intelege pe deplin ce este in sufletul unui parinte care de 15 ani lupta cu o astfel de afectiune.
Este bugetar, asadar, portofelul lui este cu 25% mai subtire, in conditiile in care tratamentele nu s-au ieftinit deloc. O viata „dedicata” terapiilor si tratamentelor costisitoare, in care te simti zilnic neputincios si „nedreptatit” de viata…. In plus fata de minusul de 25% la salariu, guvernul a taiat si din indemnizatia de insotitor pe care o primeau pentru copilul bolnav.
Nu ii aplaud gestul, insa imi este mila de el… ca neajunsurile l-au facut sa capituleze in lupta cu viata, ca acum isi chinui si mai tare familia care trebuie sa ii fie alaturi atat moral … dar mai ales financiar, adica la capitolul la care familia sta cel mai prost.
Sunt constienta ca sunt multi parinti ca el; si asta ma ingrozeste. Nu il consider un simbol al disperarii romanilor, insa modul sau de gandire nu este mult diferit de al multor altor romani presati de neajunsuri.
Am ramasa inmarmurita atunci cand am vazut o tanara venita la spitala sa se roage pentru el si sa ii multumeasca pentru gestul facut. A fost un gest personal, insa in el s-au recunoscut multi altii. 🙁 Mi-e ciuda ca semenii mei au ajuns asa. Mi-e ciuda ca nu pot ajuta. Mi-e ciuda de neputinta mea in fata celor care ne calca in picioare. Mi-e ciuda!