… este o intrebare pe care o auzim frecvent in ultima perioada. Prea des fata de cat ne-am dori.
Am lasat blogul sa hiberneze in miez de vara, prietenii nu i-am mai vizitat de secole, de neamuri nici nu mai amintesc… de prietenii virtuali, mi-e si rusine sa mai zice ceva….
Copiii cresc, sunt veseli si sanataosi; noi, mai ramoliti, dar ne straduim sa tinem pasul cu ei. 😉
Am facut multe in vara aceasta; multe pe care vreau sa le povestesc; pentru noi. Ma sperie uitarea. Ma sperie viteza cu care se intampla toate in jurul nostru. Noi suntem obositi. Uneori aproape de epuizare… atat de obositi incat abia gasim energie sa fim acolo pentru ei; asa cum au ei nevoie de noi.
Nu ne dezicem nici anul acesta de la mini-proiectele noastre „domestice”. Construim un loc de joaca pentru Sorin 🙂 si am mai amenajat putin curtea din spate…. mai o platforma betonata ca baza pentru locul de luat masa, mai niste corturi noi care sa asigure o impermeabilitate totala…. ah, am mai „incarcat” putin locul din spate, intrucat era mai jos decat restul curtii si se inunda la ploi…. chestii mici, pentru care se munceste mult si greu.
Am inceput sa apelez la ajutoare pentru a merge … oriunde cu cei mici.
Maria, la cei 3 ani si jumatate ai ei, este o domnisoara cu o personalitate foarte puternica. Uneori asculta… de cele mai multe ori, e drept. .. DAR, exact in momentele „cheie” (de obicei acelea in care CHIAR NU imi permit sa ii acord intreaga mea atentie exact in secunda in care si-o doreste ea) se transforma intr-un mic domn Goe, care tipa, urla si bate din picior. Si totul e o drama: costumul de balerina care are bretelele in X, in loc sa le aiba paralele, cadoul „de fata” primit… normal ca nu e bun daca nu e costumul de Spiderman (cel cu muschi la pachet de la H&M)… si totul se lasa cu lacrimi amare.
Vladimir, baiatul sensibil atasat de fusta ma-sii … si de a bunicii, si de a strabunicii, la cei 2 ani ai lui, tine mortis sa ne aminteasca mereu de ce acestei varste i se spune ” terrible twos”. Si cei doi ani ai lui par a fi mai teribili decat cei pe care i-a avut Maria…. Si plange si urla, si se straduieste din rasputeri sa dovedeasca ca acele „crize de manual” pe care le stiam noi sunt subestimate.
Sunt la varsta la care au nevoie de mine. De obicei amandoi in exact aceeasi secunda… si cum nu ma pot clona, aleg…. incerc sa fiu impartiala si sa evaluez nevoile lor… dar indiferent de rationamentul pe care il aplic, la unul din ei se naste o drama….
Uneori rad, alteori zambesc… nici ajutoarele la care mai apelez (contra-cost, nosrmal) nu reusesc mereu sa suplineasca nevoia lor de mine… sau de Sorin, dar totusi e infinit mai bine cu ajutoare. Si pentru noi si pentru ei.
Anul acesta este un an greu. Inca este…. si pana reusim sa plecam in concediu tot va fi. 6 Septembrie pare tare departe… inca pare un vis. Poate din cauza ca mai avem enorm de multe de rezolvat pana atunci… Stiam ca va fi un an greu, motiv pentru care am ales sa plecam in concediu la sfarsit de vara… sper doar sa nu ne tradeze vremea. Avem nevoie de acele 10 zile impreuna pentru a ne reveni dupa aceasta vara.
10 comentarii
E greu cu doi copii mici si cred ca o sa mai fie inca un an sau doi doi. Dar pe urma o sa te feliciti, e atat de bine e sa stai sa te uiti la ei cum se joaca singuri :).
Hai ca mai e putin pana in septembrie :).
Zici? 🙂 …. abia astept
Hai ca le raspund eu , la intrebarea pe care tu ai infrunzit-o frumos si sincer ca sa nu superi pe nimeni: are doi copii mici, e obosita, e femeie, are nevoie de timp si pentru sot si pentru o plimbare si pentru sine. N-are chef si timp de voi deocamdata, oricat de dragi i-ati fi 🙂
Mno, sa zicem c-am tradus cu google textul tau
Dar niste poze , patanii din vacanta, o poveste, doua, ne incarci ? Ca astept cuminte pana in septembrie. Unde mai pui ca eu nu intreb pe nimeni, niciodata – nici in blogosfera si nici in real ” de ce nu ai mai dat un semn”.
Si nu-mi place sa fiu intrebata. Ca raspunsul e simplu sunt ocupata/sau n-am chef momentan
Nu mai promit nimic. Ca ajunge sa imi fie imposibil sa imi respect promisiunile. Patanii memorabile avem cu carul… dar sunt prea sfarsita sa mai scriu…. imi e cumplit de greu. Nu am cu cine ma bate in cearcane ca voi castiga detasat. :)) in conced plecam pe 6 septembrie. … parca peste un secol. Trebuie sa ma adun sa scriu.. deja am inceput sa uit si e pacat.
Si google translate-ul tau a inteles gresit doar un lucru:chef am. Cu timpul si rezistenta fizica stau mai prost. 🙁 adica foarte prost
Greu, dar cu siguranta frumos. O sa fie frumos concediul vostru, nu stiu daca si odihnitor pentru tine. E frumos ca stati la curte, la un moment dat sper a ajungem si noi sa stam la casa.
SI absenta de pe teritoriul tau virtual este cu siguranta permisa:D.
Nu imi ucide sperantele. 🙂 lasa-ne sa plecam la drum cu speranta ca va fi bine…. lasa-ne sa fim naivi si sa visam la un concediu relaxant….
Aveti 2 copii frumosi,minunati,iar oboseala de acum gestionata bine,va deveni amintire..Diana isi doreste mult un fratior /surioara si roaga pe DD sa trimita de acolo de Sus….si cu ajutorul lui si anticoagulantele necesare va veni!Pupam!
Succes!sper sa vi se îndeplinească curând aceasta dorința
Cand citesc astfel de povesti, ma felicit pentru decizia de a fi facut un singur copil, cu toate ca undeva, ascuns in adanc, un gand nu imi da pace: cat de bine i-ar fi prins baiatului meu un frate sau o sora!
Sa fiti sanatosi, sa va bucurati de vara! Stai linistita, ca blogosfera este amortita, mai toti au luat pauza!
🙂 desi sunt momente in care e greu, exista si momente bune care fac ca deciza noastra sa merite… in serile in care suntem epuizati, intram mai devreme in casa, iar unul dintre „jocurile” preferate de ei este sa se arunce pe noi, intr-un soi de gramada tip rugby si sa ne pupe in timp ce ne fac declaratii de dragoste…
E drept ca ma intreb si eu, uneori daca nu am gresit fata de ei luand decizia de a avea doi copii de varste apropiate, dar nu imi pare rau nicicum. Si greul are frumusetea lui! Si nu sunt masochista! e al naibii de frumos cu doi copii.