Desi nu sunt adepta lepselor blogosferice, am ales sa accept provocarea lansata de Adra_bell si sa raspund la un scurt chestionar lansat de Madalina Andronic. 1. Ați citit/vi s-au citit povești sau basme în copilărie? Poate chiar ceva românesc? Ce titluri vă amintiți sau v-au rămas dragi? Am citit mai mult silita. 🙂 … de sora si de tatal meu, insa mi s-au citit foarte multe povesti. Am fost blagoslovita cu un tata ce detine (inca) un talent naratoric de invidiat, pasionat de literatura, care a incercat sa ne insufle atat mie cat si surorii mele aceasta pasiune, inca din copilarie. La ea s-a prins…. la mine, nu prea. 🙁 Indiferent ca ne citea un basm romanesc, sau unul strain, sau chiar o reteta de-a lui Pastorel Teodoreanu, putea sa transforme orice intr-o poveste minunata pe care o ascultam captivata. 🙂 Aproape de sufletul meu, au ramas Punguta cu Doi […]
In cautearea timpului pierdut…
Da, pierdut, nu trecut… Ramasesem datoare Adelei cu o calatorie printre amintirile mele din copilarie… Iata ca 1 Iunie 2010 mi-a oferit, din pacate, sansa sa ma reintalnesc cu mai toti prietenii mei din copilarie. Nu ne mai revazusem de mult in formula atat de completa, chiar daca acum locuiesc acolo unde am copilarit… Pana la 7 ani, am crescut la bunici: in cartierul Bucurestii Noi. Am fost cam singura fata din grupul celor apropiati de varsta mea… mai exista si Simona, dar ea venea numai in vacante… Datorita acestui fapt, la care se adauga lipsa unui baiat in familie, mi-am asumat rolul de baietoi, pe care l-am jucat exclusiv pana pe la 12 ani; apoi m-am domnisorit, dar ceva reminiscente din fetita baietoi, inca mai persista si acum. 🙂 Bunicul si bunica, sau ma’mami si tatutu asa cum le spuneam, mi-au fost precum parintii. Niciodata nu am facut diferenta […]