Bunica mea este o femeie credincioasa. M-a crescut si pe mine in acest spirit si acum incearca sa le insufle credinta si copiilor mei. O las, desi nu sunt intru totul de acord cu tot ce le spune, contracarez prin prezentarea faptelor in varianta reala… realitatea mea.
Totusi, cei mici au preluat de la ea obisnuinta de a se ruga. Ii aud prin casa, de cele mai multe ori in timp ce se joaca, spunandu-si rugaciunile. Nu ii descurajez… E alegerea lor.
Astazi Vladu se juca cu verisorul lui la el in camera si il aud:
Doamne, Doamne, sa fie cu noroc!
Doamne, Doamne sa fie cu sanatate!
Doamne, Doamne, ajuta-ne pe toti!
… sa nu mai facem caca pe noi.
Doamne, Doamne, ajuta-ne sa facem la weceu.
Si avem si un bebelus. El face in pampers, dar noi sa facem la weceu!
Sa fie cu sanatate! Sa fie cu noroc!
Doamne, Doamne!
Jur ca nu l-am stresat deloc! Da, are patru ani si DA, inca mai poarta pampers! Si, DA, este o perioada de regres. Mi s-a rupt sufletul in mii de bucati auzindu-l. Credeam ca regresul e un soi de pedeapsa pentru absenta mea din viata lui, dar nu mi-am imaginat ca il afecteaza atat de mult…
Doamne, Doamne, da-mi putere si ajuta-ne sa traim vremuri mai line!
3 comentarii
Da Doamne Doamne sa i se implineasca ruga! 🙂
Pe mine m-a induiosat!
@ana si peltic cum e… iti venea sa il mananci cand il auzeai