din casa

Da, din casa! Pentru ca nu am mai scris de multicel, acum o sa dau din casa despre toate cate s-au intamplat de la ultima mea postare.

Pai daca ar fi sa o luam in ordinea importantei, evenimentul cel mai de soi al acestei perioade a fost cununia civila a sora-mii. 😀 Gata, acum tata e cu adevarat fericit: „a scapat” oficial de ambele fete! 😉 Nunta va fi pe 19 Septembrie, asa ca petrecerea pe care au dat-o dupa cununie a fost una „restransa” la care au patricipat familia si prietenii – cca. 35 de persoane. Imediat dupa petrecere, tinerii insuratei, insotiti de nasi si o parte dintre nuntasi, au plecat sa petreaca 1 Mai pe litoralul bulgaresc, la Nisipurile de Aur… si s-au cazat taman la hotelul din fata caruia se furasera 2 masini ale unor romani! Dar au avut noroc sa „gaseasca” (cu spaga) locuri de parcare in parcarea hotelului si astfel au fost feriti de emotii.

Cum era de asteptat, cel mai de seama „nuntas” (ca nu s-a inventat cuvantul cununas) a fost Maria, care a fost admirata si complimentata mai ceva decat tanara mireasa. Mititica a stat tot timpul cumintica in scoica ei, atat la primarie cat si la restaurant. Cand se plictisea, se mai juca cu suzi, mai atipea un picut… se mai certa un pic cu Soarele care o mai  necajea din cand in cand. 😛  La restaurant a stat numai o jumatate de ora. Suficient cat sa faca act de prezenta si sa mai smulga niste complimente de la cei care nu apucasera sa o vada bine la primarie. 😛 Apoi s-a retras spre casa, unde s-a facut de cap cu strabunica. 😛 Noi mai sunam din cand in cand sa verificam daca s-a trezit sau daca a papat… si am tras o fuga pana acasa doar pentru a-i face baita.

Chiar mi-a prins bine petrecerea asta: pe langa faptul ca eram franti de oboseala, totusi am reusit sa ne destindem schimband „peisajul” si am mai reusit si altceva: un prim dans oficial de familisti – abia atunci mi-am dat seama ca noi nu avusesem parte de nici un dans mai la sentiment de cand am devenit familisti.

Ziceam ca la cununie eram tare obositi (mai ales el); de fapt inca mai suntem, deoarece cu o saptamana inainte de cununie, ceea ce s-a dorit a fi o simpla curatenie generala cu schimbarea mobilei de bucatarie, ne-a  transformat casa intr-un santier, si nu unul oarecare, ci unul in regie proprie! Uite asa am ajuns sa zugravim, sa punem gresie, faianta (pe casa scarii, un hol, si bucatarie) si sa schimbam mobila din bucatarie.  Si ajutoare nu au existat decat la montarea gresiei, in rest fiecare a facut ce a putut, cei mai oropsiti fiind tata si Sorin… si mama care a reusit sa isi fisureze o coasta. … dar pana la urma totul s-a terminat cu bine. 🙂 Doar ca oboseala nu vrea sa ne dea pace…

Maria? Maria creste, e sanatoasa… pana si plamanii ei tin sa ne confirme acest lucru; zlinic! Deja nu mai sunt doar colicii; acum am trecut deja la plansul – santaj emotional de „ia-ma in brate!” si la urlete de nervi atunci cand nu se intampla cum vrea ea. Cu toate ca, trebuie sa recunosc, nu am inima necesara sa o las sa planga prea mult. Mi-e tare mila atunci cand o vad cu plange de ii tremura barbia, de zici ca nu s-a vazut jale mai mare pe pamant.

Patul, pe timp de zi, parca are ace: cum o pui in pat (chiar si adormita) incepe sa urle. Noaptea, problema patului nu mai exista. Mai nou, ziua doarme in brate, sau in scoica. Sper sa depaseasca repede aceasta etapa, pentru ca voi ajunge cocosata. 😛

Am ajuns si la nenea ortopedu’ de la Marie Curie si ni s-a spus ca este intr-adevar o atitudine de talus si ca trebuie sa continuam cu masajul si sa revenim cand Maria va implini 3 luni pentru a vedea cum evolueaza piciorusul si pentru a face o ecografie de sold, deoarece se pare ca fetitele cu talus au predispozitie pentru displazie de sold.

Tata lu’ Maria are jucarie noua: cand toti isi cumpara Wii, Sorin si-a luat Play Station 🙂 . In putinul timp liber care ii mai ramane pentru el se joaca, cu bucuria si entuziasmul unui copil, pana adoarme in fotoliu, in fata televizorului; de regula nu se joaca nicioadata mai mult de o ora.

Eu?  Eu sunt GRASA! Groaznic de grasa! In timpul sarcinii am luat „numai” 40 si ceva de kilograme. In ziua in care am nascut, cantaream „numai” 102 kg! (la cei 174 de cm ai mei).  Acum am ajuns la 85 de kg,dar tot ma simt groaznic. In primele zile mi-era si rusine sa ies din casa; si acum imi este, dar trebuie sa plimb copilu’, asa ca arunc pe mine o bluza larga si ies…. Ma apuca groaza cand ma uit la hainele pe care le purtam inainte de sarcina. Oare in cat timp voi ajunge sa intru din nou in ele? Cunosc o persoana care caracteriza femelie grasute, spunandu-le casaloti. Ei da, asa ma simt si eu: un casalot esuat. Dar unul care nu s-a resemnat cu statutul sau si care vrea sa lupte sa redevina sirena. Bine, exagerez. 😉 Nu sirena, dar macar la 60 de kilograme tot trebuie sa ajung! Gata, am intrat la dieta: pana acum am diminuat cantitatea de mancare iar de maine tin regimul disociat! Sport, altul decat impinsul caruciorului cate 1-2 ore, zilnic, nu am voie sa fac – deocamdata. Ma gandesc ca regimul si, peste o luna si un pic, exercitiile fizice, ar trebui sa fie suficiente pentru a ajunge la un numar rezonabil de kilograme. 🙂

Si acum sa revenim la lucruri frumoase, adica la Maria si la viata ei in imagini: