Nu stiu ce mananca ai vostri copiii zilele astea, dar ai mei au un meniu destul de extravagant. La loc de cinste in meniul acestor zile stau ciorba de dinozaur si curcanul parlit. 🙂
Ciorba de dinozaur nu este nimic altceva decat o banala ciorba de vacuta pe care cei mici o devoreaza asa cum nu au facut-o niciodata cu o clasica ciorba de vacuta, iar curcanul parlit e o banala pastrama de oaie la gratar.
Atunci cand le insiri la alegere cate 2-3 preparate pentru fiecare fel si ei il iau pe „nu vau” in brate, ce ramane de facut? Ii intrebi ce vor si schimbi rapid denumirile preparatelor existente in frigider.
Daaa stiu ca nu e bine sa imi mint copiii, dar aveam de ales intre a le servi minciuni nevinovate si a ii vedea cum sar peste mese tinandul pe „nu vau” in brate. 🙂 De data aceasta am ales calea sanatoasa pentru ei, asa ca, daca ai mei copii va vor spune ca ei mananca acasa ciorba de dinozaur si curcan parlit, va rog sa nu ne dati de gol. 😉
Voi ce experiente aveti cu „extravagantele culinare” ale copiilor vostri?
6 comentarii
Ce sa zic, noi gatim amandoua, Iulia taie rosiile, eu le blenduiesc, apoi cere sa bea suc de rosii, si cand e ciorba gata o manaca fara comentarii, asta acum, inainte piureul avea forma de floare sau omida mancacioasa, oul de soarece, adica 2 rondele de ridichii in loc de urechi, coada de la ridiche, ochii de maslina… ciorba de cartofi era ciorba de palnete, si alte inventii ..distractive.
la noi toate mancarurile au denumiri ale mancarurilor pe care le-au incercat deja si le agreeaza. aproape toate ciorbele sunt de perisoare:), toate chestiile sunt ca piureu-ul si muulte budinci (pana nu demult mamaliguta era budinca). o sa incerc si cu dinozaurul, poat merge :).
la noi nu prea merge ca recunoaste ingresientele 🙂 .. noroc ca inca nu stie sa deosebeasca tipurile de carne. 😀 Chiar sunt curioasa daca va fi apreciata si la voi ciorba de dinozaur. 🙂
absolut, si ai mei la fel! sa fii sigura ca si ai tai dau seama ca ciorba aia nu-i de dinozaur si ca e ceva diferit acolo, dar le place cumva sa se joace si sa se complaca in asta 🙂 totul e un joc.
Din fericire, DEOCAMDATĂ, Alexia nu acordă prea mare importanţă conţinutului castronului. Iar atunci când mă întreabă ce îi dau să pape, îi răspund cu o altă întrebare, sau două, după caz. „Ce crezi că este?” şi „Ce vrei să fie?” De cele mai multe ori e mâncarea prinţesei sau a prinţului, iar eu nu îndrăznesc să o contrazic.
La noi încă funcţionează şantajul (ştiu, nu e fair, dar e sănătos, căci aşa nu mai sare peste mese).
scapi ieftin cu mancarea printesei. 🙂 .. cat despre santaj…. as vrea sa mai mearga si la noi.. 😛