Mi-am vandut sufletul in urma cu doua luni. Pretul platit este viata personala. Principalii beneficiari ai efectelor negative ale alegerii mele sunt copiii si Sorin. Si eu.. pe de o parte. Castigul este in plan profesional: o avansare. O sansa de a face ceva pentru viitorul meu. O crestere a venitului familiei.
Nu mai am timp de scris. Nu mai am timp de copii. Nu mai am timp pentru Sorin. .. dar ma dezvolt profesional. Gresit, ar spune multi. Copiii sunt mici si, desi imi simt lipsa, sunt bine ingrijiti de parintii mei. Ne jucam seara, doar 1-2 ore, in loc de 4-6, cum erau obisnuiti… ne jucam seara atunci cand nu ii gasesc deja dormind atunci can ma intorc de ma munca. Sunt si zile din acestea…
Nu caut compatimire si de va sta pe limba sa ma judecati, va rog sa va abtineti. Nu sunt fericita cu alegerea facuta.. dar am urcat in ultimul tren ce mi s-a ivit. Profesional e o oportunitate reala, care ne va ajuta pe toti in viitor. Personal, e o etapa grea; si pentru mine si pentru ei – acei ei care conteaza pentru mine. Am noroc sa ii am aproape pe parintii mei. Fara ei, ar fi cumplit. Pentru copii.
Mi-am dat 6 luni in ritmul asta. Sper sa fie o estimare realista. Sper sa reusesc sa fac fata programului 7.30 – 21.00. Sper ca acest termen sa nu strice legaturile de familie.. pana acum nu pare sa o faca. Iar sunt norocoasa. Am un sot care ma iubeste neconditionat si care ma sprijina in tot ceea ce fac. Si care e dispus sa faca sacrificii pentru mine. Si chiar le face.
Incerc sa imi recapat controlul asupra vietii. Si asupra coltisorului meu virtual. Mi-am propus sa reincep sa scriu. Probabil o voi face rar… Si cu siguranta voi scrie despre cum e sa fiu mama de seara sau de week-end. Programul acesta nu imi e strain. Imi e strain rolul de mama integrat in acest program… dar invat din mers.
Voi ce mai faceti?
10 comentarii
Bafta multa. Stiu cum e, am fost in situatia ta. Oricum, faptul ca petreci chiar si o ora sau 2 cu copiii e mult mai important decat ceea ce fac unele mame, care sunt doar fizic prezente alaturi de copiii lor. Nu te teme, nu lasa urme… Fie-mea mai mare e premianta din clasa 1 (acum e a 12-a), fiu-meu e de 2 ani jumatate pe picioarele lui. Cu pitica sa vad ce fac, ca si eu am luat o decizie, mai dura ca a ta: eu plec din tara la munca…
Gena, nu-ti mai fa mustrari de constiinta. Atat timp cat iti iubesti copiii, nu e nicio tragedie ca ai acceptat o oportunitate unica. Cat am crescut si noi fara parinti, pe langa bloc, cu bunici sau vecini, si n-am mai fost traumatizati. Stiam ca asta e situatia. Si asa e, uneori asta e situatia si nu e nicio drama. Copiii tai vor fi bine dar tu nu vei fi bine daca nu te impaci cu alegerea facuta si nu mergi inainte fara sa te mai incarci inutil si cu frustrari sau indoieli. You go, girl!
Nervi tari si cat mai putine mustrari de constiinta! Eu trec prin asta de ani de zile… Practic de cand ma stiu am un program similar, stii doar. Succes si nervi tari!
@Cristina, mersi tare.
eu mi-am dat 1 an sa vad daca pot cele de mai sus. n-am putut. am renuntat dupa 6 luni. nu doar ca programul e lung, ca ma trezesc la 6.40 si ajung acasa dupa 18, dar ajung cu mintea asa facuta pilaf, incat am ajuns la concluzia ca asta nu e viata. bafta tie! despinde de la om la om si de la job la job. cand termin preavizul, ma interesez de aia cu karatele in buc noi 😉
@monis, nu pot spune ca imi pare rau… realista din mine admite un astfel de viitor si pentru mie. Ai incercat.. dar imortanta e familia. Bafta in ceea ce va urma!
Cunosc foarte bine sentimentul. Uneori, nu eram nici un week-end, dar acum dupa 3 ani de la acel an haotic pot spune ca asupra fetei nu se vad efecte negative. Uneori trebuie sa facem si compromisuri si din pacate nu le putem avea pe toate. Trec toate si daca vorbesti constant cu cei mici, inteleg. Iar tu nu trebuie sa te simti vinovata, pentru ca, pana la urma, faci sacrificiul asta pentru toata familia.
de w/e nu am mai zis.. dar se intampla si asta…
Mult succes!
multumesc mult