23 de saptamani in 3

Ieri, in timpul unei discutii telefonice cu o mamica tare draga sufletului meu, am fost „mustruluita” ca nu public nimic despre momentele grele prin care trecem, ca familie cu un bebe mic si cu un alt bebe pe drum… 🙂

Nu stiu altii cum sunt, insa noua ne e greu. NU regretam decizia pe care am luat-o si suntem in continuare convinsi ca ne vom adapta rapid la noua viata in patru care ne asteapta, insa stim ca ne asteapta momente si mai putin frumoase/usoare. Oricum, este mai greu decat ne-am imaginat….

Cum au fost aceste prime 23 de saptamani?? Pai, grele si frumoase in acelasi timp. Mai grele dar si mai frumoase decat la prima sarcina. 🙂

Maria (1 an) – a trecut prin 9 episoade ale eruptiei dentare, cel de-al 9-lea fiind in plina desfasurare ( o maseluta), a invatat sa mearga si sa cotrobaie prin toate coltisoarele casei, a trecut printr-o perioada de cca. 2 luni de plansete nocturne si treziri din ora in ora, a invatat sa ceara diverse (nu multe) lucruri, a invatat sa fie agresiva si egoista cu alti copilasi 🙁 … totul e bine si frumos pana la jucarii, pe care si le revendica cu brutalitate, chiar daca nu ii apartin… lucram la „remedierea” acestui comportament.

Sorin – munceste ca nebunul, de multe ori fara nici macar o zi libera pe saptamana; incearca cu greu sa se imparta intre o mama pururea internata, un copil ce ii consuma cu bucurie si ultima farama de energie si o nevasta gravida care este din ce in ce mai depasita de situatie; mai merge si la scoala … pentru ca studiile chiar conteaza, mai ales atunci cand vrei sa obtii diverse certificari in domeniul tehnic de la divrese organisme oficiale; se trezeste in miez de noapte pentru a-si consola copilul (atunci cand eu sunt prea daramata sa o pot face – si asta se intampla din ce in ce mai des); e tura a 2-a atunci cand Maria face nopti albe – eu stau cu ea pana pe la 3-4 iar el de la 3-4 pana la 7, cand pleaca la job…. E terminat de oboseala, dureri de spate, de oase si are o imunitate ingrozitor de scazuta – raceste pe banda rulanta, rinichii il sicaneaza, si la medic nu a mai ajuns de cativa ani. 🙁

Eu – am trecut peste perioada greturilor, ma lupt cu oboseala, ma chinui sa ma impart intre o burta ce trebuie protejata si un copil de un an ce vrea in brate, sau dupa care trebuie sa alergi non stop, sau pe care trebuie sa il pazesti secunda de secunda atunci cand este in compania altor copii… Un copil care nu doarme, face nazuri la mancare – probabil din cauza gingiilor inflamate… Ma chinui sa rezist treaza, si sa imi protejez pe cat pot sotul, pe care il simt ca e la capatul puterilor… asta in conditiile in care eu mi-am depasit de mult limita. Mi-e somn; ingrozitor de somn. Ma ustura ochii din cauza oboselii. Mi-e rau – incep sa am iar ameteli si probleme cu tensiunea, ma doare spatele, au inceput sa mi se umfle picioarele… iar hormonii incep sa isi faca mendrele si imi gadila emotiile, facandu-ma mult mai sensibila si plangacioasa. Pe langa toate astea iar sunt in etapa de dependenta de baie – din jumatate in jumatate de ora, ziua, si de cateva ori pe noapte; am reusit si am facut o infectie la o masea, sunt anemica, nu am pofta de mancare – mananc putin si numai prostii – si devin din ce in ce mai irascibila… Visez sa dorm! … si ma simt putin vinovata ca nu mai am starea necesara pentru a ma juca cu Ghita asa cum faceam cu Maria atunci cand era in burta… Trebuie musai sa gasesc un echilibru…

Simt ca Maria e constienta de faptul ca i se pregateste un fratior… Egoismul si accesele de brutalitate fata de alti copii, care au aparut peste noapte, reactia ei, de a impinge burta ori de cate ori ii intra in raza vizuala si loviturile din ce in ce mai puternice pe care a inceput sa mi le aplice in zona „umflata”, refuzul ei subit de a adormi in alt pat decat al nostru si plansetele greu consolabile de care avem parte atunci cand se trezeste peste noapte in patutul ei, imi intaresc convingerea ca, desi este mica, intelege mai multe decat credeam… Cred ca o sa avem de furca cu ea… deja are momente in care ma „pedepseste” prin lipsa de atentie sau mici crize de dat cu fundul de pamant ….

Mi-e dor sa petrec mai mult timp alaturi de Sorin. Mi-e dor sa mergem impreuna cu Maria in parc sau la cumparaturi…. mi-e dor de iesirile in familie, care au inceput sa fie din ce in ce mai rare. E doar o etapa… sper sa treaca cat mai repede si sa reintram pe un fagas normal….. nu de alta, dar nu cred ca mai rezistam mult in ritmul acesta.

Mi-e greu sa fiu cooerenta… parca suntem doi zombi in jurul carora orbiteaza un mini-durecell marait. 🙂

Ce e frumos in viata noastra? Tot! Inclusiv oboseala aceasta crunta pe care o resimtim din greu… Toate aceste greutati ne unesc si ne intaresc; ne fac sa ne apreciem mai mult unul pe celalt. Sunt o mama fericita ce isi vede puiul crescand si transformandu-se intr-un omulet pe zi ce trece mai independent. 🙂 Sunt o sotie iubita si rasfatata, careia sotul ei are grija sa ii demonstreze acest lucru zi de zi, oricat de grea si de incarcata ar fi acea zi pentru noi. Sunt o femeie implinita pentru ca ii am pe ei langa mine. 🙂

Cu ce ne mai umplem timpul? Nest-uim din greu. Montam, demontam si mutam mobila. Ne pregatim sa zugravim… Nestingul este o activitate pe cat de obositoare pe atat de frumoasa… Simt ca imi cresc aripi. 😉

Articole pe aceeasi tema

42 de comentarii

  1. Cautand disperata pareri ale mamicilor cu diferenta mica intre copii, despre avantaje si dezavantaje, despre cum se descurca sau nu se descurca…am dat peste site-ul tau. Aici am gasit confesiunile cele mai sincere ale unei mamici care mai asteapta un bebe avand deja unul destul de micut. Ce sa spun…sunt cam in aceeasi situatie (Sonia are aproape 7 luni si eu sunt in 8 saptamani) si ma incearca niste sentimente teribile de panica si ingrijorare fata de ce va urma. Mai ales fiindca am trecut si printr-o depresie postnatala de toata frumusetea…Nu beneficiez de ajutor decat uneori din partea sotului si nu intrezaresc nici pe viitor participarea activa a unor terte parti. Trebuie totusi sa-i multumesc lui Dumnezeu ca am un copil cuminte, dar care cere foarte multa atentie cum e si normal, atentie pe care inca i-o pot oferi cu tot cu starile de greata si somnolenta, dar ma intreb…mai tarziu cum va fi?..un raspuns am gasit la tine si intr-o oarecare masura mi-a dat curaj.sa stii ca toata lumea ma compatimeste, insa am inceput sa privesc si partea plina a paharului iar in acest sens iti voi enumera cateva avantaje care sa te ajute asa cum ma ajuta si pe mine cand ma simt coplesita(iar eu inca nu am dat de greu): in primul rand nu-ti iesi din mana, nu devii comoda ( multe mamici decid greu cand este momentul sa mai faca un bebe, mai ales daca si-au reintrat in forma, au un program normal de somn, de masa si altele), in al doilea rand diferenta mica intre copii ajunge pana la urma sa fie un lucru foarte benefic pentru cei doi( se joaca impreuna, pot impartasi aceleasi pasiuni si activitati, pot chiar merge impreuna la scoala, sau cel mai mare poate sa-l ajute pe celalalt la teme, cel mare il va stimula pe cel mic sa se dezvolte mai repede- tendinta copiilor de a copia gesturi si fapte, toate aceste lucruri fiind un real ajutor si pentru tine mai tarziu). Faptul ce-i vei darui fetitei tale un fratior este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poti face pt ea in viata aceasta si, mai mult de atat, faptul ca vor fi atat de apropiati ca varsta ii va ajuta in cele din urma( spre exemplu s-a constatat ca la o diferenta de aproximativ 3 ani , copiii deja nu mai au interese comune si nu prea se mai joaca impreuna). Stii…roata se intoarce la un moment dat si Dumnezeu nu ne da mai mult decat putem duce…Te pup si sarcina usoara!

    1. @Corina, ma bucur enorm pentru tine, ca reusesti sa te focusezi numai pe partea plina a paharului… de fapt, cred ca acesta este unica modalitate pentru reusita. E greu si frumos, poate va fi si mai greu, dar cu siguranta si frumusetea va creste exponential. 🙂 Ai mare dreptate cu avantajele. 😉 Dezavantajul e ca va fi si greu, de multe ori – foarte greu, insa nu imposibil. 😉 Iti doresc din tot sufletul sa ai parte de o sarcina usoara si de un copil cooperant dar si de un sot mai implicat. Te astept cu drag sa mai treci pe aici, cu cate un update la starea ta, si de ce nu, un sfat. Sunt sigura ca si eu am multe de invatat de la tine, chiar daca sarcina mea este mai avansata.
      Multa sanatate.
      Pupam.

  2. nu stiu ce sa iti zic..imi vine in minte doar atat: hai ca poti, hai ca poti!
    gandeste-te la cat de frumos va fi in 4, chiar si mai incolo cand vor mai creste si nu te vor solicita asa mult, daca pe-aici pe-aproape pare greu, gandeste-te la orice iti suna bine! va pupam

    1. @Oana, tre’ sa pot, ca nu am de ales! 😛 … desi ideea unei escapate in 2 devin din ce in ce mai tentanta. 😀 Tare as mai lasa-o in grija alor mei sa fugim si noi cateva zile…

      1. @g.cojocaru, pai ce mai astepti? maria nu mai e asa mica acum, sigur se descurca ai tai cu ea. aveti si voi nevoie de cateva zile, sa va reincarcati bateriile!

        1. @Oana, chiar nu imi fac griji, daca sunt ai mei acasa … si vor face in asa fel incat sa fie daca ii anunt din timp, insa tre’ sa isi rezolve Sorin cu liberele la job… e destul de aglomerat la ei zilele astea… 🙁 Eu inca mai sper ca se va rezolva curand. 🙂

  3. Scumpa Gabi,asa cum spui,e si greu dar va fi frumos.Sunteti o echipa puternica,va sprijiniti unul pe celalalt si nu poate decat sa se termine cu hapy end.Si Karina s-a dat cu fundul de pamant si probabil sunt etape in care copiii fac anumite gesturi de testare a limitelor.Incearca sa te hranesti,vitaminizezi natural,pentru ca mancatul aiurea alaturi de oboseala isi spun cuvantul.O sa treaca.Te pup cu drag.

    1. @Beatrice, suna simplu… probabil mai tarziu voi si ajunge la concluzia ca era simplu… insa avem momente in care ne simtim „fara scapare”. … dar trebuie sa treaca! 😉
      Pupacim si noi.

  4. E bine ca reusesti sa te echilibrezi , Gabi!Uneori forta si echilibrul , le gasim tot la noi!sunt sigura ca e greu , e normal, imagineaza ti ca vii dupa 1 an in care ai dormit in reprize, ai fost la dispozitia Mariei non stop, deci nu esti cu bateriile incarcate, ca la prima sarcina.sunt convinsa ca va trece perioada asta si ca totul va fi mai usor.o sa mai creasca si Maria, o sa vezi ca se schimba ff fmult dupa 1 an si jumatate.cel putin eu am vazut expansiuni incredibile in toate domeniile la Daria, mai putin cel conversational :).Cat despre impartitul jucariilor, iti raspund exact ca si Roxana: nu fii suparata pe ea, au perioade si perioade.Daria era cel mai darnic copil pana acum vreo luna.Bine si acum este , daca o rog eu sa dea jucaria unui copil o da , insa conditionat :ori la schimb cu ceva , ori 5 minute si gata, o ia inapoi :).Multa putere si energie!pup!

    1. @povesteadarieinicole, stiu si sper sa reusim sa ne gasim acele forte cat mai repede. 🙂 Sper din suflet ca Maria sa ii calce pe urme Dariei si sa ne fie si noua pasii la fel de facili in toate cate vor urma.
      La capitolul jucarii, chiar nu sunt suparata pe ea. Asa cum am mai spus, sunt ingrijorata. E prea mica sa poata intelege, dar nu e prea mica sa isi poata manifesta aceasta posesiune exagerata. 🙂
      Multumim pentru urari. Pupacim cu drag.

  5. Te inteleg, intr-un fel ma pun in locul tau, dar trece greul si o sa urmeze o perioada plina de satisfactii cu 2 copii minunati si o mamica fericita si un tatic foarte muncitor si iubitor.
    Si prietena mea a patit la fel , cat a avut burtica fetita a tot lofit burtica, a fost egoista si rautacioasa, apoi cand a nascut s-au schimbat lucrurile in bine.
    Pupic.

    1. @sofia, pe mine acum ma distreaza putin insistenhta ei de a impinge burta. Nu loveste ci doar o iminge parca „la loc” 🙂 Sper din suflet sa nu isi pastreze atitudinea.. cu toate ca, din cate vad (din reactiile fata de alti bebelusi) nu pare sa dea semne ca va „rejecta” bebelusul.
      Pupacim si noi.

  6. Ce imi place ca in final esti tare optimista 🙂 Asta este cel mai important sa nu pierzi din vedere partea plina a paharului. Ce imi place de tine! si cat de rusine imi e de mine ca ma plang de lucruri marunte 😉

    1. @Deea, sunt momente in care gandurile pozitive sunt tot ce avem mai bun. Trebuie sa ne concentram asupra lor si sa ne ancoram in ele pentru a avea forta sa depasim momentle grele… cel putin asta este solutia pe care am gasit-o noi.
      Nu cred ca tu te plangi de lucruri marunte. Poate si eu ma plang de lucruri marunte in viziunea altor mame care se confrunta cu greutati si mai mari, insa acesta este greul nostru acum. Maximul pe care l-am atins. Stiu insa ca e posibil sa fie si mai rau si mai bine de atat… e doar un nivel al momentului. Cred ca la fel este si in cazul tau. 😉

  7. Of, am citit ce ai scris si ma durea pe mine sufletul de tot ce vi se intampla voua. Stiam ca e greu, dar nu mi-am imaginat ca poate sa fie atat de greu… si totusi tot tu mi-ai ridicat moralul cu finalul postarii :-). Asta e ce imi place mie la voi, ca sunteti o echipa (tin minte, de cand v-am vazut :-)) si ca nu cedati asa usor. Asa ca vin si eu cu o vorba buna pentru vremurile tulburi prin care treceti – sunt sigura ca o sa fiti bine, voi patru.

    1. @Zu, nici noi nu ne-am imaginat ca vom trece prin astfel de momente… cu toate ca sunt convinsa ca se poate si mai rau de atat… 😐
      Multumim din suflet pentru cuvintele calde. 🙂

  8. Gabi, imi dau seama cat va e de greu, dar asa cum spunea si Alina o sa treaca si perioada asta mai dificila si o sa fie poate mai usor. AI grija cu Maria:). E micuta si nu intelege bine ce se intampla. Nu-i poti explica in cuvinte, ca unui copil mai maricel, ce inseamna un fratior sau faptul ca venirea lui nu te ia de langa ea. Trebuie sa-i arati astea prin gesturi, sa o faci sa se simta in siguranta si cand apare bebe sa te imparti intre amandoi.
    Majoritatea copiilor au dupa 1 an un simt al posesiunii mult mai vizibil, care se manifesta atunci cand trebuie sa renunte la obiecte ale lor. Uneori sunt mai darnici, alteori nu. Eu am observat la Andreea ca depinde mult si de celalalt copil. Daca ii place de el, ii da toate jucariile fara problema. Daca nu, nu o convingi deloc sa imparta.
    Dar Maria are dreptate. Sunt inca mici sa inteleaga ce e aia sa imparta. Trebuie doar sa previi situatiile de genul asta, sa ai mereu jucarii de dat la schimb si sa nu te superi pe ea daca nu va fi mereu darnica:)
    O zi senina iti doresc

    1. @Roxana, nu ma supar pe ea… departe de mine gandul acesta, insa sunt ingrijorata de aceasta noua situatie; o privesc cu teama – teama ca nu voi fi capabila sa o gestionez bine si ii voi face mai mult rau. … asa cum ii spuneam si Mariei Mirabela, acum este in faza in care vrea intotdeauna jucaria din mana celuilat copil -indiferent ca abia o respinsese sau ca abia luase copilasul respectiv la „giugulit” ( zambete, imbratisari si mangaieri). 🙁 Sper sa reusim sa o ajutam sa depaseasca cat mai repede aceasta etapa.
      Pupam. 🙂

  9. Wow, ce povestesti tu aici, Gabi! Nici nu stiu ce sa-ti spun, ce sfaturi sa-ti dau, ca pe la jumatatea postarii m-am ingrijorat, iar la final mi-am mai revenit putin. Aveti nevoie de odihna, si tu, dar si sotul, caci daca voi nu va protejati, altcineva nu are cine. Nu-si poate lua cateva zile de concediu in care sa mearga la doctor si sa doarma mai mult?

    Pe de alta parte, si Maria mi se pare ca trece printr-o criza, iar ce povestesti tu pare destul de grav. Stiu ca sunt mamici care spun ca este doar o etapa, ca trece (si mie mi s-a spus cand Degetzica a avut vreo luna in care lovea copiii pe cap cu palmutele), dar eu cred ca ea semnalizeaza ceva si trebuie luate masuri. Este prea mica pentru a o invata sa imparta jucariile, la varsta asta ei cred ca lumea se invarte in jurul lor si toate jucariile sunt pentru ei, asa ca nu prea ai de ales decat sa pleci cu jucarii mai multe (si pentru ceilalti copii), iar daca asta nu merge, sa o indepartezi de la locul faptei. Eu plec intotdeauna cu cel putin 2 jucarii de acelasi tip (dar nu identice, ca nu am dubluri) la mine si dau intotdeauna celuilalt copil jucaria de care Degetzica se arata cel mai putin interesata (pentru ca nu o leza pe ea ca sentimentele ei nu conteaza). Recunosc ca le car degeaba in 99% din cazuri caci Degetzica este un copil foarte calm si generos care lasa de buna voie jucariile din mana atunci cand se iveste un conflict.

    La partea cu somnul si noi am avut o perioada in care Degetzica plangea de rupea cand se trezea noaptea in patutul ei, iar ziua ne arata ca ea vrea sa doarma in patul mare, nu in al ei. Asa ca am luat masuri: am pus-o intotdeauna in pat inca treaza, i-am montat o steluta muzicala (de care este indragostita acum) pe laterala patului, iar eu am stat langa patut, mangaind-o pe mana sau pe fata pana adoarme. Noaptea nu am mai luat-o in patul nostru la primul scancet, ci numai dupa ora 7 dimineata. Nu a mers din prima, in prima saptamana plangea numai cand ma apropiam cu ea de patut, dar apoi a inceput sa-i placa, imi face ea semne cand a terminat de supt si vrea sa mearga in patut.

    Multa putere iti doresc si aveti grija de sanatatea voastra!

    1. @mariamirabela, faza cu doua jucarii am incercat-o, dar ea intotdeauna o vrea pe cea care este la celalalt copil, chiar daca, cu putin timp inainte, o respinsese… 🙁 Voi incerca sa fiu si mai atenta la nevoile ei, caci, si eu ca si tine, cred ca ne”semnalizeaza” ceva; trebuie doar sa descopar ceva-ul. 🙂
      O sa incercam si noi sa o punem in patut cand inca este treaza, desi in acest moment suntem in faza in care plange numai cand ne apropiem de el… 🙁 Sa simta oare ca ne pregatim sa „ne despartim” de ea si sa o lasam singura in camera??
      Parca traim o ironie continua – suntem avizi dupa odihna iar ea se trezeste din ce in ce mai des noaptea, si ii pregatim o camera numai a ei, iar ea se ataseaza de patul nostru… Mie daca imi zice cineva ca e prea mica si nu intelege, i-o pun in brate sa imi explice paradoxurile astea. 😀

  10. Putini oameni am vazut care sa fie down si in acelasi timp at de UP. Tu esti o perosoana echilibrata…nu ai nevoie sa cauti echilibrul pentru ca deja il ai si te felicit din inima pentru ca ai o latura atat de optimista, latura pe care putine persoane o au. Faptul ca ai ales sa spui lucrurilor pe nume (lucruri pe care probabil pana acum le-ai rumegat si gandit pe toate partile) te ajuta sa descarci putin din tensiunile acumulate…nu schimba desigur mai nimic, dar te mai incarca pe tine putin. Eu una, fiind mama unui singurcopil nu stiu ce te asteapta, nu stiu daca iti va fi mai usor sau mai greu dupa ce nasti, stiu insa ca firea ta si felul tau de a fi sunt o „garantie” suficienta ca sa treci peste toate astea. Mai mult de atat, faptul ca-l ai pe Sorin, care este tipologia barbatului dupa care multe femei/mame tanjesc este un mare + si asta o spun ca mama care a are alaturi acelasi „tip” de sot. Va felicit pe amandoi, va tin pumnii stransi sa va fie bine si va doresc din inima un bb cumintel care sa va lase timp sa va reveniti dupa „eforturile” din aceasta perioada. Cat despre Maria, nu-ti face griji, este doar o etapa, va trece si va aparea una noua 😀 care-ti va da alte batai de cap…dar unde ar mai fi farmecul daca n-ar exista toate aceste „etape” :D!?

  11. Trece, Gabi, trece … si sa vezi cat de frumos o sa fie DUPA. Greu, tot greu, nu asa de greu ca acum, insa muuult muuult mai frumos!
    Putere si sanatate!

    1. @alina, multumesc pentru incurajari. 🙂 Venind din partea ta, le simt tare aproape de sufletul meu si am mare incredere in cuvintele tale. Multumesc.

  12. Gabi draga te admir tare tare. Mie imi e greu cu un duracell (Isabela) si job…si am si mama alaturi si sot care se implica in cresterea ei…tu esti de admirat! Putere multa iti doresc si…acelasi mod optimist de a privi viata!

    1. @Cecilia, 🙂 ma simt flatata zau. Sunt multe alte femei in situatia mea… si nu se plang. Dar cred ca nu o fac pentru ca nu vor sa isi expuna problemele nu pentru ca acestea nu exista… sunt sigura ca exista multi care gandesc ceva in genul „cine te-a pus sa faci copii? Descurca-te. ” … si mai sunt sigura si ca cei care gandesc asa le au si ei pe ale lor de care se plang.
      Multumim pentru incurajari. 🙂
      Pupam.

  13. Of, important e ca sunteti impreuna toti trei, ca va iubiti si ca va intelegeti…si ca esti indeajuns de pozitiva si optimista sa vezi si luminita de la capatul tunelui, ca vor veni si vremuri mai bune…si sigur vor veni!
    Dar incercati sa aveti mai multa grija de voi, de sanatatea voastra, cum au scris si fetele mai sus…apelati la bunici…eu una, cu unul singur si n-as fi rezitat fara mama, dar eu sunt mult mai slaba decat tine, caci eu te vad o femeie puternica, intelegatoare, profunda, altruista, iubitoare, un adevarat exemplu de urmat pentru mine!
    Eu ma plang de somn cu un singur bebe si ne-graviduta, deci la partea asta te inteleg din plin si te admir si mai mult! De fapt va admir pe amandoi,impreuna cu dragalasa de Maria sunteti o familie atat de reusita…care se va intregi si mai mult cu Ghita, pe care abia astept sa-l „cunosc”:)!

    Nu stiu cum sa te incurajez, ca n-am fost „acolo” sa pot da sfaturi din experienta, dar sigur veti gasi in trei, apoi in patru, puterea de a trece peste orice moment dificil!

    1. @Cristina, multumesc frumos pentru cuvintele minunate pe care ni le-ai adresat. 🙂 … Nu cred ca le meritam pe deplin… primim totusi ajutor pe timp de zi. 😉 … atat cat il primim, este de aur si il apreciem enorm. Acum suntem daramati din cauza noptilor nedormite care s-au tot strans si vad ca nu contenesc… dar s-or plictisi ele o data si o data de noi. 😉
      Va imbratisam cu drag.

  14. Asa este dragii mei dragi, cu doi copii este foarte greu, mai ales la inceput cand acestia sunt foarte mici si actioneaza exclusiv instinctiv. Stiu exact prin ce treci(si eu am doi copii mici) si vreau sa-ti spun ca ai nevoie de AJUTOR de nadejde. Ma refer la bunicii copiilor mai exact. Ce ai sa te faci atunci cand apare micul print iar Maria isi va cere agresiv drepturile si tu nu vei putea sa-i oferi atentia si disonibilitatea de care are ea nevoie, mai ales cand te va vedea cu noul bebe in brate mereu?! Vei apela neaparat la bunici sau matusi sau bone(ar fi bine sa-i cauti de pe acum). Si vei imparti responsabilitatile intre tine, sotul tau minunat si o a treia persoana. Aceasta este rezolvarea si VA FI BINE!!!!

    1. @ivanovele, am mare noroc cu parintii si cu bunica mea, insa nu pot apela foarte mult la ei… oricum ma ajuta enorm si asa… bunica mea este in varsta si anii si-au pus amprenta pe puterile ei, iar parintii mei inca lucreaza. Desi ne sunt aproape, noptile suntem doar noi… si cam astea ne „rup” acum… 🙁 Ziua, mai sta bunica cu Maria, dar ii este greu si incerc pe cat posibil sa nu o las sa se chinuie. Cred ca undeva in adancul meu sta puterea necesara pentru a face fata si acestei provocari… doar pe vremuri femeile tineau casa, munceau la camp si mai cresteau si cate 5-6 copii. Doar nu ne-or dovedi pe noi doi copilasi!? 😉
      Stiu ca vom gasi cumva fortele ce ne lipsesc, doar ca trebuie sa mai scormonim un pic dupa ele. 😛

  15. imi inchipui ca este mai greu decat pare spus in cuvinte, dar trebuie sa fii tare si sa va bucurati de fiecare clipa, ati realizat multe si mai vine inca o realizare vie, sunteti tineri, frumosi, aveti si ceva ajutor, asa ca privirea inainte, o sa fie bine!

  16. Am dat „like” pentru ultimele două paragrafe… Dar şi pentru că puteţi să vă bucuraţi împreună şi de clipele grele. Nu va fi mai uşor în curând, să ştii, pentru că vine şi Ghiţă… dar va fi frumos. Până una-alta, trebuie să te concentrezi pe Maria, pentru că e clar că ceva o supără. Poate dinţii, dar poate îşi doreşte mai multă atenţie de la voi? Asta referitor la faza că nu adoarme decât în patul vostru, ceea ce îmi spune că acolo se simte în siguranţă – iar când se trezeşte singură în pătuţ, plânge căci se vede abandonată. De ce stă aşa mult trează noaptea? Ce faceţi în timpul ăsta? Doarme peste zi?
    Oricum, tu ar trebui să profiţi şi să dormi ori de câte ori adoarme şi ea, căci trebuie neapărat să te odihneşti, pentru toţi 🙂 Mai împarte sarcini şi în jur, ziceai că ai părinţii şi bunica alături… ceea ce e un mare noroc. Profită fără ruşine de toată lumea, nu trebuie să fii super-mămică. Sănătatea e foarte importantă şi durerea de rinichi e îngrozitoare, soţul meu tocmai a trecut prin câteva crize, a ajuns şi în spital! Ce te-ai face fără Sorin? Şi de el trebuie să ai grijă…
    Mda, noi, femeile, trebuie să avem grijă de toţi! Vă doresc sănătate la toţi, oricum situaţia nu e atât de rea, dacă mai aveţi energie pentru redecorare… iar Maria sigur e o sursă nemaipomenită de energie 😀

    1. @Mădălina, ne vom ancora in frumusetea a ceea ce va urma pentru a capata forte pentru a merge mai departe… nu vrem sa ne lasam prea mult in baza inertiei. 😛
      Legat de somn si de dorinta ei de a face nani la noi in pat, nu am inca nici o explicatie. ziua ii incepe la 7 – 7.30 si doarme cam in jur de trei ore/zi, in jurul pranzului ( mai are si zile cand isi imparte acest timp in doua reprize). Baia si lapticul de seara se intampla pe la 9 – 9.30 dupa care ne chinuim sa o adormim – plimbat in brate, asezat intre noi in patul mare si facut extra-masaj, ascultat cantecele linistitoare…. orice numai sa nu o punem in patutul ei, ca urla de cum o apropiem de el. Noaptea se trezeste in jur de 2-3 plangand; o iau in brate, ma plimb cu ea prin casa (in intuneric) pana adoarme ( cam 30 – 40 de minute); asta se in tampla in zilele in care e obosita, altfel, dupa ce isi revine din plans, ii vine cheful de joaca si o iau si o pun intre noi in pat, si fie o masez cate 20-30 de minute, fie se joaca cucu-bau cu pilota (si-o pune in cap si rade…pe intuneric), sau se catara pe noi si ne baga degetele in ochi/gura/urechi sau ne trage de par…
      … la capitolul impartit sarcini, le impart cat pot, dar noaptea suntem pe cont propriu. Este de mare ajutor, faptul ca gasim oricand o mancare calda sau ca are cine sa ma ajute sa bage o masina la spalat sau sa intinda un lighean de rufe. Chiar daca parintii mei lucreaza, si ajutorul nu este permanent, tot este mai mult decat binevenit! 🙂
      Sper din suflet sa reusim sa clarificam ce se intampla cu pitica si sa depasim impreuna aceasta etapa. 🙂

      Imi pare tare rau sa aud de criza de rinichi a sotului tau. Stiu ca sunt tare pacatoase. 🙁 Banuiesc ca si voua v-a fost tare greu… Multa sanatate!
      Pupacim.

  17. Te imbratisez! Si abia astept sa zambesti citind aceasta postare peste o vreme! Si sper ca vei zambi pentru ca iti va fi mai usor, desigur, nu mai greu :)).

    Si te admir mult! Va admir pe toti! Foarte mult il admir pe sotul tau pentru ca eu sunt de parere ca noua, mamelor, Dumnezeu ne da mai multa putere decat ne credeam in stare, hormonii se schimba in asa fel incat oricat am fi de obosite, ne ridicam si mergem mai departe pentru puii nostri. Dar barbatii nu au aceste schimbari hormonale, deci tot efortul ce il depun vine din sufletul lor si din dragostea lor, si e un efort mare, mai ales intr-o lume unde nu au acest exemplu din jur. Intr-o lume in care li se sugereaza ca femeia e singura care trebuie sa duca in spate aceste greutati.

    Va pup! Si sper sa va fie mai usor cat de repede!

    1. @Raluca, multumesc! Sun sigura ca va veni vremea sa recitesc cu zambetul pe buze aceste randuri… nu ca acum as avea lacrimi in ochi 😉 dar sunt sigura ca la acea vreme voi avea stari mai „bune” 😛
      Un „mare multumesc” si din partea lui Sorin (care ma foloseste pe post de secretara, sa scriu dupa dictare). 🙂 Stiu ca si tu ai langa tine un sot tare implicat si sunt sigura ca intelegi exact si cuvintele pe care nu le-am scris, dar le simt, in ceea ce-l priveste pe sotul meu.
      Pupacim si noi. 🙂

  18. Gabi, ce îmi place la tine e ca vezi mereu jumătatea plină a paharului. Deşi îţi e greu, şi cred k e cumplit de greu, tu iei doar partea frumoasă a lucrurilor, lucru pentru care nu pot decât să te felicit. Mi-aş dori să pot avea şi eu tăria ta. Oricând ai nevoie de un umăr, de o vorbă, de o mână de ajutor, trebuie doar să-mi ceri, şi te voi ajuta negreşit. Aşa cum ai făcut şi tu cu mine :). Pup cu mare mare drag şi fruntea sus!

    1. @Cenusareasa, multumesc pentru gandurile bune! 🙂 Suna paradoxal, dar sunt tare si optimista pe deasupra… 🙂 … iar cel mai important este ca il am pe Sorin si ne incurajam si ne sustinem reciproc.