Subiect sensibil, stiu… Mi-a venit ideea sa scriu dupa ce am citit de curand o postare pe aceasta tema.
Inainte sa ma marit… a doua oara 😛 si ultima sper, am avut o discutie extrem de deschisa cu Sorin. Atat de deschisa incat am crezut ca isi retrage cererea in casatorie. 🙂 I-am impartasit convingerea capatata in cei 28 de ani ai mei de viata – o statistica personala bazata pe observarea fenomenului la cei din jurul meu: nu cred in monogamie. Nu pe viata. Indiferent cat de solide par a fi relatiile, in cele mai multe cazuri, unul sau ambii parteneri tot ajung sa „calce stramb”. Asta nu inseamna neaparat ca nu isi mai iubesc partenerul, dar relatiile de lunga durata se pastreaza greu. E dificil (dar nu imposibil) sa lupti mereu sa pastrezi aprinsa flacara pasiunii. Asta in cazul relatiilor bazate pe sentimente reale si profunde.
La 20 de ani, credeam in Fat Frumos si dragoste vesnica… pana mi s-a intamplat sa fiu inselata… si am suferit cumplit, dar am iertat. Gresit, spun eu cu mintea de acum! Apoi, pasii m-au purtat intr-un mediu profesional preponderent masculin. Am suferit un soc real. Casnicii ce pareau solide si fericite nu erau deloc asa cum le credeam eu in naivitatea mea. Am inteles, hard-way, ca uneori si extra-relatiile contribuie la depasirea momentelor de cumpana din relatiile de baza, dar si ca exista exceptii. Asa am invatat sa apreciez cu adevarat oamenii care aleg monogamia. Da, consider ca monogamia este o alegere. Tot ce tine de viata este o alegere personala, nu degeaba se spune ca trebuie sa ne asumam alegerile facute.
Nu incud in acest subiect relatiile deschise. Nu am nimic cu cei ce reusesc sa isi asume astfel de relatii, dar eu una nu as putea. Nu pot! Sunt oameni care zic ca tine de tarie, daca e asa, atunci nu sunt suficient de tare.
Viata mea se imparte in doua etape: inainte de Sorin si impreuna cu Sorin. Daca analizez bine, as putea spune ca sunt doua vieti complet diferite, traite de doi oameni diametral opusi. Nu mi s-a impus schimbarea. Am simtit-o. Transformarea a fost fireasca si s-a implementat de la sine. Am inceput chiar sa cred in exceptii si sa ma bucur cand le-am recunoscut la cuplurile din anturajul nostru. E frumos sa vezi relatii bazate pe iubire si respect… E greu sa vezi cupluri care se destrama.
Repet, monogamia este o alegere… dar nu vad de ce este nevoie ca cei care aleg altfel sa isi raneasca partenerii. Consider ca tine de respect (o forma mai atipica) sa nu lasi partenerul sa stie ca ai facut o alegere de genul acesta in viata… Am vazut in jurul meu multa suferinta .. si femei inselate dar si barbati. Am incercat, dar nu sunt capabila sa consolez un om inselat.. nu mi-am gasit cuvintele potrivite pentru a il ajuta sa treaca peste suferinta. Nici acum nu stiu ce sa spun… Nu judec pe nimeni. Fiecare face alegerile lui in viata, dar zau de pot sa gasesc o explicatie pentru cei ce nu au nici macar decenta de a isi tine pentru ei derapajele… macar din respect pentru celalalt. Nu militez pentru o viata traita in minciuna, dar parca alternativa e mai buna decat suferinta ce am vazut-o in jur.
Probabil ca unii am fost inselati si nu stim; sau stim dar ne este rusine sa o recunoastem. Probabil ca unii insala dar nu recunosc….
Daca ai sta de vorba cu o persoana care nu alege monogamia, probabil ca i-ai da dreptate ascultandu-l/o cum isi motiveaza alegerea. In aceeasi masura daca ai sta de vorba cu una care alege monogamia ai rezona pana la virgula cu motivarea ei.
Mai devreme, am pus intentionat l/ul inaintea o-ului. Tot din statistici personale zic ca ei sunt cei care derapeaza mai des; dar asta nu inseamna ca nu exista si ele care derapeaza. Nu le traim vietile si nu cred ca este nimeni in masura sa ii judece.
Monogamia e lucru rar, dar nu este un mit.