Recoltarea sangelui pentru analize – chinul la care imi spun constienta copilul

sursa foto: newnownext.com
sursa foto: newnownext.com

Recoltarea sangelui pentru analize a devenit un moment pentru care trebuie sa imi iau liber de la job si pentru care trebuie sa ma pregatesc cu cateva zile inainte… Ah, si este cam singurul lucru pe care nu sunt in stare sa il fac singura cu cei doi copii. La recoltare am mereu nevoie de un adult insotitor.. in special atunci cand trebuie sa le recoltez amandurora si in 99% din cazuri cam trebuie sa le recoltez amandurora.

Am doi copii. Cu amandoi am procedat la fel: nu i-am mintit, nu i-am speriat cu doctorul, le-am explicat sincer ca vor simti o intepatura ca poate vor simti si o usoara durere, dar care va disparea pana vom iesi pe usa cabinetului. Le-am explicat si de ce este necesar sa recoltam si le-am explicat in detaliu si sincer orice au dorit sa stie.

La Maria a fost jale inca de la inceput.. si pe masura ce creste e mai rau. Adica e crunt. Indiferent ce as spune si cat as repeta si indiferent cat de bland si de rabdator este personalul de la recoltare, Maria mea urla ca din gaura de sarpe si reuseste sa transforme chiar si recoltarea unui banal exudat intr-o scena demna de ” Exorcistul”. Nu, nu exagerez. Ultima data doamnele de la Spitalul de Pediatrie al Regina Maria au incercat cu cea mai mare baldete si cu cea mai de invidiat rabdare sa ii recolteze un exudat timp de peste 30 de minute. Timp in care Maria mea urla de parca urma sa o omoare cineva.

La polul opus se afla Vladimir. La inceput nu zicea nici pas ba chiar se uita cum curge sangele in eprubeta. … pe masura ce a asistat (nu a fost in cabinet cu ea nicioadata insa pe fii-mea o stie tot spitalul atunci cand recolteaza) la crizele sora-sii a prins si el teama de recoltare. Nu este o teama reala la el. Incearca doar sa o imite, cred… El nu protesteaza nicicum la exudate si chiar si la recoltarea sangelui mai mult incearca sa evite momentul incordandu-se si incercand sa plece decat pange.

Am incercat toate metodele care mi-au venit in mine si nimic… Am incercat sa ii (in special pe Maria) pregatesc cu zile inainte dar am incercat si sa o anunt in cabinet. Nimic. Rezultatul este invariabil acelasi. Cel mai mult am incercat cu blandete timp de 40 de minute, in care ea urla ca o omoram si ca vrea sa fie lasata in viata. Imbatranesc cate 5 ani la fiecare recoltare… Ma doare enorm sa o vad chinuita si daca nu as stii ca acele analize o ajuta sa primeasca un tratament corespunzator sau o ajuta sa nu primeasca antibiotice la ghici sau ca ajuta medicul sa aiba o idee clara ale „relelor” lasate de boala in urma ei, probabil as lua-o de mana si as pleca de acolo… dar nu pot pentru ca stiu ca TREBUIE si sa rezultatele acelor analize sunt cele care o ajuta cel mai mult sa se vindece… asa ca ma transform in calau. Eu sunt cea care care o tine in brate. Prefer sa o fac eu decat nist easistente. Mi-am dezvoltat deja niste prize pentru care as fi invidiata de practicantii sporturilor de contact. Credeti-ma, nu este usor sa tin nemiscata o fetita ce cantareste aproape 28 de kilograme si care priveste acul ca pe o amenintare la propriaa-i viata… si totusi o fac. Plang, transpir, ma simt vinovata… imbatranesc accelerat.. si totusi o fac. Mi-e ciuda ca eu sunt singura care face asta.. am incercat sa o las cu Sorin la ultima tura de recoltare dar nu i-a facut fata…. dupa cca 10 minute de urlete, am intrat…. Mi-am facut treaba si Sorin a stat cu Vladimir afara ascultand tipetele Mariei…

Cand am iesit pe usa, ea, tinandu-ma de mana imi spune: Ai vazut, de data asta am fost curajoasa, mamico!  … Ai fost, puiule! am raspuns eu incercand sa nu plang si stergandu-ma de sudoare. Ea zambea, mie imi venea sa urlu si abia puteam sa imi tin lacrimile in frau.  Cei peste 50 de oameni din sala de asteptare ne priveau plini de compasiune, copiii care isi asteptau randul, ne priveau infricosati si nedumeriti… Urletele pe care le auzisera nu corespundeau deloc cu mina incantata a fetitei care se considera curajoasa…

La voi cum e?

sursa foto: www.trendhunter.com/trends/makeachildcry
sursa foto: www.trendhunter.com/trends/makeachildcry

Articole pe aceeasi tema

10 comentarii

  1. Well, eu la nepoată am observat și acum e… peste 10.
    Dar de la 2 anișori sau poate puțin mai tarziu, voia în brațe la mine pentru că de obicei mergeam la spital sau policlinică fix 3 persoane: tata-su, mama și EU că doar e flebețea mea. Voia în brațe ca să întrebe foarte serioasă:
    – Ce îmi face? Intri cu mine?
    Ii explicam exact ce îi face și cum mi s-a făcut mie sau altora. Realist, bland. De obicei eu nu puteam intra, intra mami dar ea trebuia să țină minte ce am spus eu. Niciodată nu i-am spus să nu plângă.
    Niciodată nu-mi amintesc să fi plâns draga mea R.
    E o fetiță absolut adorabilă în rest 🙂

  2. Noi mergem în formulă completă la luat sânge. Primul se așază tati, iar Alexia privește curioasă cum i se ia sânge și pune un milion de întrebări. Apoi stau eu la luat sânge. Ea privește si mai atentă și se miră cum de nu mă doare, tati face glume, maimuțica râde copios. Asistentele respiră ușurate. Apoi vine rândul copilului, care vrea la mami în brațe. Ne așezăm și… start chin! Asistente oripilate că rânjita se transformă în monstru urlător cu un țicnal de se sparg geamurile. Cu mami făcând prize, cu tati ținând picioarele și asistente cu glasuri de căprioare (nu am găsit altă comparație) încercând să calmeze copilul… Din cabinet ies două plângacioase și un tată care scoate flăcări pe nas că iar am chinuit copilul…

  3. Si la noi e cam la fel. Cea mare cu greu se aseaza pe scaun, desi nu urla. Nu a urlat niciodata, dar ii e teama. Cea mica, mult mai reziatenta la dureri, se uita cum ii recolteaza. Aceleasi explicatii la ambele, acelasi adevar stiintific spus de aceiasi parinti. Nici eu nu merg singura cu ele. Pont: la Regina Maria la Gorjului e zana recoltarilor. +mamica pediatru, daca o cunosti. 😉

    1. Ne-am intersectat cu mamica pediatru in gărzile pe care le facea in Baneasa si mi-a placut tare dar noua ne e mult mai aproape Baneasa (locuim in Bucurestii Noi)… zana recoltarilor? Vreau sa stiu mai multe.

      1. Zana recoltarilor e un miracol. Are asa un stil ca nici nu stie copilul ca i-a recoltat ceva, doar se trezeste ca e gata. Mamica pediatru ne-a spus de dumneai. Nu stiu cum o cheama, dar e la Gorjului mereu. Am mai trimis copii cu probleme la ea si a functionat de fiecare data. 🙂 Cred ca daca dai un telefon poti afla numele si daca lucreaza si in alta parte. 🙂 Nici noua nu ne e aproape, stam la Titan, dar merita incercat, sa vezi daca face vreo diferenta.

  4. Si la noi se lasa cu plansete.Nu a fost intotdeauna asa.Pana acum un an nu plangea,nu proteste.Dar a avut la un moment dat o serie de analize foarte complexe care au necesitat mult sange.Cam 11 eprubete.Mult pentru un copil de patru ani.Si au fost si niste asistente mai neexperimentate care intentionau sa o tina.Pentru ea asta a fost trauma.Si de atunci a ramas speriata.Asa ca ultimele trei serii de analize au fost cumplite.

    1. Eu pe motiv de traume ne-necesare am ales sa recoltez doar la Regina Maria (Spitalul de Pediatrie din Baneasa) sau la Synevo (centrul din Dr. Grozovici)… atunci cand am avut alegeri de facut… au fost momente in care, fiind spitalizati, a trebuit sa ne lasam pe alte maini si a fost rau… Da, din pacate, sunt multe persoane fara experienta la copiii sau fara rabdare sau deloc blande care recolteaza copiilor si asta dauneaza… La Maria nu asta a fost triggerul…
      Imi pare rau ca si voi aveti parte de momente grele la recoltare!