Sunt multe rele pe Pamant. Unul dintre cele mai crunte este „crucea” pe care o poarta parintii ce isi vegheaza copilul bolnav.
Astazi l-am vizitat pe Matei la spital…. A fost o prima data intr-o sectie de terapie intensiva pentru nou-nascuti. Sper sa nu ma mai poarte pasii in viata asta prin astfel de locuri. Sper ca nimeni sa nu fie nevoit sa ajunga in astfel de locuri…
Micutul luptator dormea cand am ajuns eu acolo. Era conectat la aparatele ce il tin in viata… Un trup firav pe care se puteau vedea urmele intepaturilor de la multiplele recoltari de care a avut parte; un trup firav conectat la doua tuburi atasate de pielea lui cu leucoplast; un trup firav care vibra din pricina aparatelor la care era conectat… vibra de parca era asezat pe o masa de vibromasaj; un trup firav care lupta chiar si in somn sa aiba ocazia sa repete de mii de ori aceasta prima aniversare. Azi Matei a implinit o luna. O luna de cand lupta sa traiasca. E un luptator! Chiar e!
Nu am avut taria sa ii fac poze… Abia m-am abtinut sa nu izbucnesc in plans…. Am rezistat pana in momentul in care am ramas singura in masina…. Atunci am cedat si am izbucnit in plans. De recunostinta ca piticii mei sunt sanatosi, de furie ca exista parinti care nu au reusit sa isi tina puiul in brate nici macar o data intr-o luna, de neputinta – m-am simtit mica-mica in fata acelui trup firav ce lupta sa traiasca. Copilul acela (si multi ca el din pacate) nu stie ce e imbratisarea unui parinte, dar stiu ca simte dragostea imensa pe care cei doi tineri parinti i-o poarta. Il priveam si incercam sa imi stapanesc lacrimile.. erau suficiente cele ale familiei lui…. M-am simtit neputincioasa in fata dramei lor… ca, da, e o drama sa fi nevoit sa iti privesti copilul luptandu-se pentru viata lui….
Desi l-am vazut pe Matei in urma cu cateva ore, inca nu am reusit sa imi stapanesc lacrimile si sa fac sa imi dispara nodul din gat… Doar imi imaginez ce este in mintea parintilor lui…. Un strain pana astazi de dimineata, micutul mi s-a lipit de suflet… Stiu doar ca imi doresc sa il astept pe aeroport in momentul in care va reveni sanatos din Germania. Stiu doar ca imi vine sa pun eu stampilele pe nenorocitele de formulare pe care le asteapta, numai sa il vad luandu-si zborul spre Germania. Vreau sa ii urez la multi ani si la majorat, asa cum am facut si astazi cand a implinit o luna!
… cat despre parintii lui, as da orice sa le pot oferi o consolare, o speranta… dar totul tine de Matei… Imi doresc nespus sa ii vad plangand de fericire, nu de deznadejde cum fac acum.
7 comentarii
nu ai mai scris nimik despre Matei?ce se mai stie despre el ca au trecut deja 2 luni..sper sa fie bine..te rog scrie mi ce s a intamplat cu el
ce mai face matei?e bine?
Tatal lui Mateiut mi-a spus ca sunteti o femeie minunata…va multumesc si eu ca lumea aceasta mai are oameni ca Dvs.Multi suntem alaturi de Matei si familie,pacat insa ca acest lucru nu este suficient…imi doresc din inima sa mai existe si sa mai apara cat de repede oameni cu sufletul mare sa-l ajute pe Matei sa mearga inainte si sa ne bucuram toti de el,sa-l vedem cum creste.II urez si eu lui Mateiut cel micut,inca putina putere,ca a avut destula pentru o mana de om,toata sanatatea din lume sa se reverse asupra lui si sa-l asteptam cu totii sa vina sanatos cat mai repede din Germania.Te imbratise cu multa caldura piticule.
minunati sunt toti cei care l-au sprijinit financiar si moral pe Matei. Acum nu ne ramane decat sa ne rugam ca micutul sa reziste!
dar cat mai dureaza stampilele acelea?sa ne rugam pentru el…stiu povestea lui de pe un site ptr mamici..simt ca mi se sfasie sufletul cand citesc povestea lui si nu as vrea sa fiu in locul parintilor lui dar sa ne rugam foarte mult la dumnezeu sa ii dea sansa vietzii
speram ca astazi sau maine parintii lui sa primeasca certitudini. Voi scrie in continuare despre evolutia lui Matei.