.. e ciudat cum, dupa ce iti intemeiezi o familie (mai ales dupa ce apar si copiii), te codesti sa vorbesti public despre viata de dinainte. Te porti ca si cum ai fost sotie/mama o viata… primele iubiri, nebuniile facute in perioada descoperirii propriei identitati, toate par a se evapora.
E drept ca traim in prezent, dar trecutul ne-a facut ceea ce suntem astazi… Fara acel trecut nu am fi ajuns sa traim viata actuala. De ce ne rusinam? … stiu ca tonul postarii e usor generalist, dar asta e parerea mea.. cel putin asta vad eu in jur…
Sunt putine femei care vorbesc deschis despre trecutul lor… prin blogosfera vazui numai doua: Oana si Mara, in real life, mai adaug inca 4-5 mame din cercul cunostintelor mele, care au „curajul” de a vorbi deschis despre trecut … parca restul nu au existat inainte de a deveni familiste…
La mine maternitatea s-a instalat cu un soi de spalare a creierului…. apoi am realizat ca asta era perioada de acomodare. 🙂 … Mi-am revenit destul de repede… nu pe toate planurile, dar in mare, mi-am recuperat creierii de la spalatorie. 😉
Un copil te schimba… de fapt cred ca e mai corect spus ca te transforma. Ceea ce e si normal. Anormal imi pare sa devii un alt om si sa rupi legaturile cu trecutul… dar asta e doar parerea mea.
„Curentul” actual de „parintit” (aka parenting) promoveaza imaginea mamei eroine.. care trebuie sa fie dedicata 110% copilului ei, care trebuie sa rupa aproape toata legaturile cu viata de dinainte… concepte pe care le dezaprob total…
Eu una, sunt stilul „open” la subiect numai in real-life (pana acum). … nu stiu exact daca dintr-o usoara jena sau din dorinta de a pastra o oarecare intimitate a vietii mele…
Stiu ca va veni o vreme in care ma vor intreba si cei mici despre trecutul meu.. 🙂 .. nu stiu ce voi face atunci… am facut multe tampenii la viata mea si imi doresc din tot sufletul sa ii tin departe de greselile acelea… macar de cele care au avut consecinte mai mari…. desi stiu ca cei mici trebuie lasati sa invete din greselile lor… Mai am cativa ani pana sa ne hotaram.
Voi ce „tratament” ii aplicati trecututului vostru? Ce veti alege sa dezvaluiti copiilor din viata de dinainte?
16 comentarii
Eu m-am casatorit mai tarziu, pe la 30 de ani, si chiar am amintiri multe care dau navala peste sufletul meu, nelasandu-ma sa fiu doar mama. Insa am pierdut o prietena care dupa ce a facut copilul mi-a scris un mesaj de genul: parintii lui Tomita ii ureaza Mariei (fata mea) la multi ani de ziua de nume. Mi s-a parut cel mai trist mesaj din lume, venit de la o fata pe care o cunosc de cand aveam 6 ani.
Eu am fost oarecum plictisitoare in „before” asa ca sunt deschisa sa le raspund :)))
Eu am fost oarecum plictisitoare in „before” asa ca sunt deschisa sa le raspund :)))
EU tot open in real life sunt 🙂 . Si parintii mei au cost deschisi si sinceri, mi-ar placea sa pot fi la fel cu copilul meu…
Raspund la orice intrebare, daca e cazul. O sa vezi, cresc, au personalitatea lor, nu-i intereseaza ca mama a fost eroina si a muncit pe palntatie sa-i creasca,, nici ca inainte de ei a fost calugarita sau orice, ii intereseaza gadgeturile, si altele, nu viata noastra.
@sofiaelena deocamdata… mi-e groaza de adolescenta …
@cojocarii SI mieeeeeeeeeee, tare frica imi este cand o sa vrea tatuaj si cercel in buric si …..
Eu nu prea am amintiri de dinainte ptr ca l-am cunoscut pe sotul meu cand aveam 16 ani asa ca….
Dar astazi este „Ziua internationala a zambetului” asa ca vreau sa îti ofer asta: (refa tu link-ul, nu vreau sa apara aici imaginea)
http
://w
ww.youtube.com/watch?v=1NbwwG1Pd5c
pupici!
@minnieme1922 merci mult. 🙂
cred ca viata ta este minunata. Rar intalnesti iubiri care sa reziste… Frumos nucleu are familia voastra!
greu de decis. dar cred ca amintirile astea impartasite vor ajuta un adolescent sa vada ca parintele e si el pana la urma om, care sufera si nu e insensibil. si daca statutul asta de „om perfect” pica, poate ii va fi mai usor sa vorbeasca…
eu ma gandesc ca indiferent de ce ai facut sau nu in tinerete, de greselile pe care ai vrea sa le eviti, copiii vor avea drumul lor, propriile greseli, care s-ar putea sa fie identice cu ale tale, dar nu prea ai ce face. Mi-aduc aminte ca toate sfaturile de genul „nu fa asta pentru ca vei regreta” treceau ca vantul pe langa urechea mea. Sunt sigura ca la fel va fi si la copii. Pana cand nu testeaza singuri, pana cand nu se dau cu capul de prag, nu vor invata:).
@babymanager, inteleg ca inca nu ati plecat in mica vacanta la care visati? 🙂 🙂 🙂
Viata ta, prezentul tau… tu cu sotul tau… si ea. Daca nu erati voi, ea nu ar mai fi fost!
daca s-a inteles ca mie imi defineste trecutul etapa 20, inseamna ca m-am exprimat gresit. nu vroiam decat sa spun ca aceea este perioada cea mai incarcata, in care am facut alegerile cele mai neinspirate…. in rest, abia astept sa biciclesc cu ei, sa ii invat sa sara garduri, sa se catere in copaci, sa se joace cine mai stie ce jocuri imi voi mai aminti eu pana atunci.. 🙂
Păi trecutul il avem în contnunre, face parte din noi şi ca mame. Că ne preocupă tot timpul acum copiii, că asta e singurul subiect de discutie uneori, nu înseamnă că ne-am uitat trecutul. La mine cel puţin, nu e ceva ce aş ascunde şi prezentul nu este foarte diferit , iar euîncerc să nu mă uit pe mine. „Perioadele de învăţare” la 20 de ani, nu trebuiesc ascunse dar nici nu trebuie să definească tot trecutul. Sigru au fost şi lucruri bune! 🙂 Copiii sigur vor greşi, important e să-i învăţăm cum să nu le repete şi să îi ajute în evoluţia lor.
cred ca ii voi raspunde la orice intrebare legata de trecutul meu. nu pot sa ma mandresc cu el, dar nici rusine nu imi este. e trecut. a trecut si gata. incerc sa invat din greselile de atunci.
eu am inceput cu copiii la 22 de ani, asa ca nu prea stiu cum e fara:)))
@degetica eu am fost o adolescenta rebela dar totusi nu exagerat. Problema mea majora e etapa 20 de ani. M-am casatorit la 21 si am divortat la 23… in principal pentru a-mi infrunta tatal… Pana atunci nu prea iesisem din casa… dupa divort am recuperat inclusiv ce nu am facut in adolescenta, atunci cand eram ocupata sa fiu indragostita de cel ce avea sa imi devina prim-sot .. M-am linistit cat de cat pe la 26 de ani, si definitiv, la 28, cand m-am casatorit a doua oara. 🙂 Greselile de inceput de etapa 20 de ani, nu mi-ar placea sa le faca si ai mei copii…