Dar, cadou, oricum i-as spune, in zilele noastre valoarea unui dar este o notiune deformata… Totul se rezuma la valoare materiala. Valoarea sentimentala este un concept pe cale de disparitie…
Privesc acest concept prin ochii copiilor mei si imi dau seama ca totul este gresit… un dar facut din suflet, poate chiar mesterit cu truda de cel ce daruieste, nu are parte de apreciere. Nu de cea pe care o merita. Valoarea materiala e cea care conteaza; din pacate.
Poate am gresit eu, poate au gresit cei din jur… dar ma uit la lejeritatea sau mai degraba indiferenta cu care copii mei accepta un dar mic, facut din suflet si mestesugit cu truda si imi vine sa urlu. Copiii mei nu stiu sa aprecieze. Si regret enorm asta…
Cer produse ce valoreaza peste 300 de ron cu o lejeritate uimitoare…. le cer la foc continuu. Si le cer cu insistenta. Valoarea banului este un concept total strain lor. Stiu, e vina noastra. A adultilor din viata lor….
Greseala asta e una greu de indreptat, dar sunt dispusa sa fac tot ce trebuie pentru a o indrepta. Imi doresc tare mult ca cei mici sa poata aprecia un dar la adevarata lui valoare.
Slava cerului… sau mai exact lui Sorin, pana acum nu a fost cazul sa spunem NU ne permitem X lucru…. dar e cazul sa incepem. Destinatii pentru bani gasim mereu, dar de multe ori am renuntat chiar la nevoile noastre pentru a le indeplini lor dorintele. Aici am gresit. Trebuia sa delimitam nevoile de dorinte. Nu am facut-o si am gresit.
Acum suntem decisi sa ii invatam valoarea banului si a muncii. Poate asa vor aprecia la justa valoare ceea ce primesc. Nu numai de la noi.
Ne-am gandit sa ii implicam (explicandu-le) in bugetarea cheltuielilor administrative. Ma gandesc ca, pe langa calcule, vor incepe sa distinga si prioritati…. si poate vor intelege valoarea banilor….. poate.
Sunt mici, dar de multe ori am impresia ca e tarziu sa incepem sa ii invatam valoarea banilor…
Voi ce metode aplicati? Aplicati?
7 comentarii
Frumos ai scris…Si eu sunt disperata de lejeritatea cu care puiul al mare cer jucarii care costa cat jumatate de leafa de profesor. Dar, chestiile astea mari si scumpe chiar nu le iau. Alea le pun pe umarul lui Mos Craciun sau alt Mos din asta si vad daca dorinta se manifesta inca peste luni de zile pana la Mosul respectiv. De obicei, cerintele de nu stiu ce robot de 320 lei dispare dupa 1-2 luni. In topul lui „Vreau, vreau” s-a mentinut o masina mareeee cu telecomada sub forma de volan. A cerut masina asta mai mult de 1 an de zile. Si-a dorit-o de ziua lui, de Mos Niculae, de Mos Craciun, de Iepuras, de ziua copilului, din nou de ziua lui de nastere, de Sf Mihail si Gavril si…la urmatorul Craciun am cedat si am cumparat-o in contul Mosului barbos. S-a jucat cu ea 3 zile…
Fetita mea cea mare e tare creativa si sentimentala. E o „romantica” daca ai lasa-o pe ea sa se defineasca. Asa ca toate cadourile ei sunt foarte personalizate si home-made. La inceput am inceput sa ii zic, greseala tipca de mama, ca nu putem merge la un copil doar cu darul acela din hartie sau margele sau ce ii mai trece ei prin minte, ca fiecare vrea sa primeasc[ ceva mai consistent. Dar ea imi arata cat e de frumos si de minunat si cum l-a facut ea special pentru acel cineva si cum si ea pastreaza toate maruntisurile primite.
Asa ca, de ceva vreme, darul principal, atunci cand mergem undeva, e acela facut de ea, iar noi, bineinteles, daruim din partea noastra cadoul suplimenatar: o hainuta, o papusa, o carte, depinde…
Subscriu si eu la ceea ce au scris doamnele de mai sus…Ai mei au invatat , daca as putea spune asa….valoarea banului ce l-au strans, atunci cand au mers sa isi cumpere singuri ceva si nu aveau destui bani…au fost dezamagiti si tristi , insa am refuzat sa fac completarea , tocmai pentru a intelege ca nu se poate sa cheltui fara rost si ca unele lucruri pot fi cumparate , altele nu .
Cum au apreciat ceea ce au primit?Pur si simplu…cred ca asa a fost sa fie…Uite , Luana a primit de ziua ei ,recent , o papusa scumpa , de la noi , dar de la invitatele ei a primit chestii….mai putin scumpe…insa s-a bucurat mult ,atat de pijamale , cat si de un puzzle si un magnetel de frigider….sunt ale ei , e bucuroasa ca le-a primit si au o anume insemnatate fiind de la X si Y. 🙂
Noi insine , astia batranii , cand primim desenele ei , facute in graba cu creionul , o felicitam si le pastram ….uneori le afisam pe perete sau pe frigider , cu magneti…Iar Alex , desi nu se entuziasmeaza pentru ca asa este el….mai taciturn , stiu ca se bucura de orice atentie….considera ca cineva s-a gandit la el si a vrut sa ii faca o bucurie.
Nu vreau sa par neobrazata si nepoliticoasa , dar cred ca tu ai pus punctul pe I , scriind ca v-ati permis orice pentru Maria si Vladi….si bine ai punctat ca ar trebui sa …mai reduceti din rasfaturi si sa le faceti pusculitele lor , in care sa adune banuti in functie de un ceva bine facut sau chiar in schimbul unui ajutor dat….cum ar fi caratul sacului de gunoi sau ca a tinut poarta pentru bunica ori ca primit bani sa cumpere painea , alaturi de un adult si i s-a permis sa pastreze firfireii….Cred ca intelegi ce spun.
Sunt copilasi isteti si sunt convinsa ca vei reusi sa ii faci sa inteleaga ce doresti, sa invete….valoarea lucrurilor. 🙂
Noi pe drum le-am explicat in cate inghetate costa un breloc sau alta prostioara dorita cu disperare in magazinul de suveniruri! 🙂
Eliza nu intelege valoarea materiala a lucrurilor, din ce am observat. Are o pusculita plina cu monede de 1 ban si zice ca isi cumpara nu stiu ce din ei :))) Am incercat sa ii explic ca banii aia n-au valoare dar mi s-a parut ca nu e pregatita pentru informatia asta, asa ca eu una mai astept. Am noroc ca, desi cere ce vede prin reclame (mami, poti sa-mi iei x? eu zic nu si discutia e incheiata). Nu insista, nu se milogeste. Ii explic ca are suficiente jucarii si ca oricum nu se joaca cu toate si cam atat. Sa vedem ce voi face cand va mai creste si va incepe sa ceara. Pana atunci, ne documentam. Am scris articolul asta acum ceva vreme: http://laurafrunza.com/2011/01/12/cartea-de-miercuri-carti-pentru-si-despre-educatia-financiara-a-copilului/ Din pacate sunt doar carti in limba engleza, in romana nu se gasesc nici acum.
Buna,
Eu ii explic lui Andrei ca o jucarie de 200 lei face cat 100 de paini, si isi da seama ca este prea scumpa. Lui Andrei ii place foarte mult sa mestereasca si auzind ca imi dorecs un inel, nu a stat pe ganduri si mi-a confectionat unul de hartie. M-a impresioant foarte mult si l-am si purtat. Incerc sa il invat valoarea cadourilor sentimentale si il indemn sa faca pentru rude, prieteni diferite felicitari si obiecte din hartie. Vazand ca cei mari apreciaza aceste cadouri simbolice, sunt sigura ca le va aprecia si el.