Un fel de Marti, 13…. Totul a debutat cu un plonjon de-al lui Vladimir. Β A tinut mortis sa coboare din pat… si a plonjat direct pe podea. Plansete, urlete si un cucui. Prima parte a zilei totul s-a invartit in jurul cucuiului lui…. Seara, insa, evenimentul a fost „surclasat” de accidentarea Mariei. Aflata in vizita la matusa-sa, a reusit sa isi prinda mana la banda de alergat. Rezultatul: 3 degete ce au ramas fara amprente. Trei ore de plans si stat numai in brate la mama; musai cu ochelarii de soare pe ochi. M-am speriat ingrozitor cand mi-a adus-o si am vazut-o plangand si cu pielea atarnandu-i la degete. Cu ajutorul lui tata, si al matusii (care era si mai speriata decat mine) am reusit sa o dau cu betadina si sa tai pielea care atarna. Eu vroiam sa o iau in brate sa fug cu ea la spital… dar […]
Dragoste frateasca; cu iz de canibalism
Nici nu mai stiu cum sa reactionez… ma uimeste Vladimir care nu scoate nici un sunet. El chiar o iubeste… dar creste crezand ca asa e „normal” … si nu vreau asta….
NU
Citisem anul trecut, la Ada, despre catrea Catherinei Dolto, „De ce spun copiii, NU„. Nu am cumparat-o… credeam ca mai am timp pana sa intram in etapa NU. Nu a fost asa. Citeam ieri o postare si mi-am amintit ca nu am „consemnat” nimic despre aceasta etapa. Culmea e, ca nu totul e NU. Stie sa spuna si DA, atunci cand vrea neaparat ceva. Dar, de cele mai multe ori NU-ul e la putere. Sintetizez, reproducand un dialog: Eu: Maria, ce faci? Maria: NU!Β π π π In week-end dau fuga in oras sa imi cumpar cartea. Simt ca am nevoie de ajutor sa descifrez enigmele NU-urilor.
Pasagera si suporterul
De ieri am inceput sa merg pe bicicleta. Putin. 15-20 de minute… pana simt ca incep sa usture operatiile. De Maria nu am scapat pana nu am suit-o pe ghidon… azi nu a mai avut aceasta dorinta, spre fericirea mea. π Cu acordul lor, m-am apucat, timid, sa fac putina miscare… alta decat stransul jucariilor de zeci de ori pe zi Imaginile sunt de ieri… azi am aparatul descarcat si nu-i gasesc incarcatorul. π … si nu e printre jucariile Mariei. π
Ce tie iti place…
……..fa-i si altuia. π Asta pare a fi deviza Mariei. Pasiunea ei pentru acoperitul capului cu diverse carpe sau cutii, e veche…. se pare, insa, ca tine mortis sa ii transmita aceasta pasiune si fratelui ei. Vladimir, nu pare forte incantat ce invatamintele pe care incearca sa i le transmita sora cea mare, dar e fericit, cand aceasta il impaca cu o partida de joaca pe roti; fiecare cu rotile lui. La noi sunt vesele zilele friguroase. π Ceea ce va doresc tuturor!
Somn. Nesomn.
Aud mereu „povesti” despre copii care adorm la 20.00 – 21.00 si care mai dorm si la pranz. Si visez. Visez ca va veni ea vremea in care si Maria mea va adormi devreme… Incepusem sa fac concesii (in gand) de la somnul de pranz. Acum traim cu acest compromis. Maria adoarme dupa ora 23.00. Doarme pana la 08:00 – 08:30, iar la pranz doarme cate doua-trei ore; intre 13 si 16…. Am incercat tot ce ne-a trecut prin minte ca sa reusim sa ii schimbam programul de somn, dar nimic nu a dat roade. Nici povestile citite seara, nici stingerea tuturor luminilor si a televizoarelor, nici prezenta unuia dintre noi in patul ei…. Cu cat incercam mai multe, parca ne facea in ciuda si adormea si mai tarziu… Β Intr-un final am renuntat, resemnati, la orice strategie de adormit copilul la ore mai „normale” … parea ca normalul pe care […]
Cronica unui breton ciuntit
Probabil ca s-a vazut in pozele facute ieri ca Maria are o freza oarecum bizara… Nu e o tunsoare avangardista… Ci rezultatul unei prime tunsori la coafor. Nu e un salon cu pretentii, ci unul de colt de strada din margine de Bucuresti… dar nu din cauza asta a ajuns fii-mea ciuntita, desi recunosc ca la capitolul coafeze nu stau prea bine… dar nici asa dezstre nu lasa in urma. π De ce am dus-o la coafor? … pai nu am plecat de acasa cu gandul asta. Am fost sa ma pensez si am luat-o si pe Maria cu mine….. Nu e prima data… dar acum s-a suit singura scaun si a asteptat. A fost incantata atunci cand fetele au venit si au inceput sa se joace cu parul ei, incercand sa i-l impleteasca… asa ca le-am rugat sa ii taie bretonul. Oricum trebuia sa o fac si mi se […]
Maria in lumea lui Momo
Sunt lenesa la scris. Au dovedit-o Roxana si Cristina. π Am fost in lumea lui Momo. Si ne-a placut la nebunie. Mie, sigur, iar Mariei, la fel de sigur daca ma iau dupa fericirea pe care o are si acum in priviri atunci cand povesteste (pe limba ei, normal) ce a facut ea cand a fost plecata cu mami. π Recunosc, deschis, ca nu prea intelesesem eu ce e cu „atelierele deschise”, dar am fost placut impresionata. Cucerita de-a dreptul! Am ajuns, nu mult dupa ora 11:00… cu ceva emotii la urcarea scarii interioare care devenise foarte alunecoasa din cauza zapezii cazute de pe picioarele celor care ajunsesera inaintea noastra, dar ne-am tinut bine de balustrada si pereti si am reusit sa urcam pana la etajul 1, unde am pasit in colorata lume a lui Momo. Cu greu am reusit sa o dezbrac pe Maria, care devenise nerabdatoare si vroia […]
Permis de condus sania
N-am! Si saraca Maria a simtit pe pielea ei acest lucru si iarna trecuta, dar si iarna aceasta. π Norocul a fost insa de partea noastra, deoarece nu au fost decat rasturnari (una anul trecut si una anul acesta); nu a fost nimeni ranit. Manevrele facute de mine in incercarea de a trece printr-o zona cu denivelari, s-au soldat cu rasturnarea saniei si cu ocupanta acesteia cazuta in troiana. π Culmea, culmilor e ca eu eram cu fata la sanie, dar nu am reurit sa intervin in timp util pentru a impiedica rastogolirea pe zapada. Dupa „patanie”, Maria mi-a luat permisul de condus sania: s-a uitat senina la mine si aratand sania cu degetul imi zice: Tata! Bada tata! Bada inseamna zapada. Zapada chiar naste monstri, iar eu sunt unul dintre ei. π
Escalada reusita
La 1 an, 10 luni si 3 zile, Maria a reusit sa escaladeze tarcul! … si, cum era de asteptat, a aterizat direct in cap. Pana acum, am reusit sa o facem sa inteleaga ca singurul mod de iesire din tarc este ca unul dintre noi sa o ia in brate, in caz contrar fiind posibil sa cada si sa se loveasca. Astazi a ales sa ignore avertizarile noastre. Am aflat asta de la o bufnitura urmata de plansete. Eu ii dadeam lui Vladimir sa manance…. L-am lasat pe saracul Vladimir nehranit in patut si am fugit sa verific copilul cel mare. S-a lovit, dar nimic grav. Plansetele au fost numai de la sperietura. Am rasuflat usurata! π … cum am fost feriti de rostogoliri din pat in bebelusie, am zis ca evenimentul, desi banal, merita consemnat. Este primul care ne-a dat palpitatii. π Sper, sincer, sa nu se mai […]