Avispuse lu’…

Nu stiu daca va este sau nu cunoscut termenul de „avispuse” dar eu in copilarie il auzeam destul de des. Era un soi de avertisemnt ca urma sa fi parat cuiva.

Nu credeam sa vina la noi in casa vremea parei atat de repede, dar iata ca piticii mei au tinut mortis sa ma uimeasca iar.

Ajung acasa de la „titiciu” meu si ii gasesc pe amandoi cu mucii pana in brau si infundati de nu-i mai recumnosteam. Ne pupam, ne dragalim – ritualul de sosire acasa – dupa care ii iau la alergat sa ii sterga la nasuri. Chiraiala, urlete, plansete… Vladimir inca se lasa fraierit usor.. cu Maria nu-mi mai merge… Fugea de ziceai ca ii iau foc talpile. Se ascundea in sulapuri, sub paturi, sub mese… Abia am prins-o.

Ii las 10-15 minute cu intentia de a relua alergaturile pentru a le da siropurile de imunitate si cate o seringa de Nurofen, ca mai erau si febrili. N-am apucat sa impartasesc nimanui gandurile mele, ca ma trezesc cu Maria in usa bucatariei:

– Mama, Vadimir e lacit. Sa dai silop. Lu Vadimir, nu lu eu!

A fost atat de amabila incat mi-a adus aminte si sa ii trag mucii. Mi-a adus si aspiratorul dar ori de cate ori avea ceva sa imi spuna, totul culmina cu „lu Vadimir, nu lu eu!”

Asta s-a intamplat luni seara, dar a continuat si ieri cand a inceput sa imi turuie de cum am intrat pe usa despre ca a facul Vladimir. Daca o intrebi despre ea tace.

Am o fata paracioasa.

Articole pe aceeasi tema

7 comentarii

    1. sunt!! abia astept anul viitor. Cred ca atunci ma vor lua de la usa: Maria a facut cutare, Vladimir a facut cutare.. atunci va fi distractia mai mare. ­čÖé