Cartierul in care locuiesc, desi bine cotat de multi, e destul de sarac in optiuni de activitati pentru copii. Atunci cand gasesc cate un loc care merita mentionat, stau pe ganduri inainte sa scriu.. asta pentru ca incep sa vina din ce in ce mai multi copii… Sunt cam egoista, nu? .. Sunt… avand in vedere faptul ca am descoperit multi furnizori de servicii in baza parerilor exprimate in online, sunt!
Eu locuiesc in cartierul Bucurestii Noi, iar fiica mea iubeste apa…. si are si ceva tendinte de ingrasare, asa ca inotul este pentru noi o alternativa buna de a face miscare fara a forta copilul spre o activitate care nu ii place. Pana acum, in topul preferintelor ei ramane pe primul loc experienta avuta cu Anne Marie Bac despre care am scris in repetate randuri aici. Anne este intruchiparea expresiei „omul sfinteste locul”; orice ar face omul asta, nu are cum sa nu iasa bine. Cu orice ar interactiona, nu are cum sa nu o iubeasca! Ne-a despartit distanta, programul meu, faptul ca a inceput sa predea in locatii centrale la care noua ne este destul de dificil sa ajungem… Apoi am incercat, Aqua Team. Ne-a placut amandurora… doar ca s-a aglomerat… si dupa o pauza lunga nu am mai gasit locuri libere… ni s-a propus o lista de asteptare…. dar nu a mai fost cazul. Aici eu am gasit o locatie curata, si o echipa bine organizata iar Maria a gasit niste oameni care stiau sa lucreze cu copiii facandu-i sa invete cu placere. In plus, au si tarife mai mult decat decente.
Ce sa fac atunci cand copilul vrea si tot ce are este o lista de asteptare fara macar un orizont de timp pentru inceperea cursurilor? …. Mi-am pus sperantele in google si am inceput sa caut… Ar fi fost o varianta cursurile de inot desfasurate la piscina hotelului Persepolis… dar nu imi venea sa iau inpiept de doua ori pe saptamana traficul din zona Baneasa si Barbu Vacarescu. Nu am incercat…
O alta varianta pe care eram tentata sa o incercam era Clubul LTN situat pe Str. Buzești 14-18, sector 1. Probabil ca aici am fi ajuns daca google nu mi-ar fi atras atentia cu oferta Clubului YST. M-a incantat faptul ca tin cursuri si la Piscina Hotelului Phoenicia Express (Sos Odăi 441-443 Sector 1). De acasa pana la piscina nu facem mai mult de 10 minute.. cu tot cu timpii alocati plecarii si parcarii. In plus traficul este aproape inexistent… nu avem nici macar un semafor pana acolo, bazinul este pe gustul Mariei si a gasit si un antrenor care a stiut cum sa se conecteze cu ea si sa o faca sa coopereze… adica ii place tare mult de el si asta ma bucura! 🙂 Cel care a reusit sa ajunga la inima Mariei este Adi Dinu, un tanar in varsta de numai 21 de ani, absolvent al Liceului cu program sportiv Emil Racoviță si jucător de polo de performanta. Mie imi place ca, desi este foarte tanar, are tare multa rabdare cu cei mici, stie sa se conecteze cu ei prin joaca dar si sa se faca ascultat. Mai mult, stie sa stimuleze copiii si sa le starneasca interesul, sa ii faca sa acumuleze cunostinte si sa ii stimuleze atat cat este nevoie pentru ca ei sa nu simta nici presiunea competitei si nici greul unui antrenament. Baiatul asta va fi un tata minunat! 🙂
Maria merge la cursurile YST de peste 2 luni si presimt ca nu va renunta usor. Vladimir a participat si el la cursuri 6 sedinte dar cu el e alta poveste… acum nu mai vrea… Povestea evolutiei lui si a refuzului ulterior, va urma.
2 comentarii
Mai ales daca-i place apica :)))
inotul este sportul perfect deoarece iti folosesti toate grupele de muschi, plus ca, asa cum bine ai spus, este un sport placut copiilor si nu numai 🙂