Zece cu felicitari: Regina Maria. Si UPU Grigore Alexandrescu

De ce mi-era frica, nu am scapat. Doi ani, 10 luni si 14 zile am reusit sa o tin pe Maria departe de o unitate primiri urgente (UPU). 5 februarie s-a dovedit a fi o zi cu ghinion pentru Maria. Aproape de sfarsitul programului, primesc un telefon de la mama care ma anunta sa trec pe la farmacie sa iau nu-stiu-ce picaturi pentru Maria, ca plange ca o doare urechea. Plangea la propriu. Cum nu imi sta in fire sa le dau chestii fara sa ii vada un medica inainte, mai ales ca aceasta situatie era in premiera, am pus mana pe telefon si am sunat la Regina Maria. In call center m-au anuntat ca nu au nici un loc disponibil la nici un ORL-ist in acea seara, dar, simtindu-ma agitata si panicata la aflarea vestii, domnisoara de acolo mi-a recomandat sa sun la numarul de urgenta de pe spatele cardului. Maria inca nu are card – nu ne-a sosit; domnisoara a fost amabila si mi-a oferit numarul. Am sunat in timp ce imi inchideam calculatorul si am discutat cu medicul de serviciu care a reusit sa discute unul dintre ORL-isii de serviciu si mi-a confirmat ca o vor primi pe Maria. Nici nu stiu cum am facut slalom printre masini pana acasa, dar stiu ca incercam sa ma temperez sa nu mai sar peste suta. Pe Maria am preluat-o din fata casei – o pregatise mama si am plecat direct spre sediul din Dorobanti, unde mi se spusese sa merg. Nu stiam exact unde pe Dorobanti e, asa ca am incercat sa folosesc telefonul, al carui GPS tocmai atunci si-a gasit sa dea rateuri, drept pentru care am sunat o prietena si m-a ghidat prin telefon. In timpul asta Maria tot mai plangea ca o doare, asa ca n-am iertat acceleratia nici de data aceasta. Sper sa nu fi luat vreun radar…

Ajunse la medic, am fost invitate in cabinet cu prioritate si, spre surprinderea mea, in momentul in care am intrat in cabinet doamna doctor avea afisat pe ecranul calculatorului fisa Mariei in care erau trecute conluziile consultatiilor anterioare si medicatia care ii fusese prescrisa.  Chestia asta chiar m-a impresionat, mai ales ca acele consultatii fusesera la alt medic, din alt sediu. Bila mare si alba pentru sistemul de gestiune!

Medicului, nu am ce sa ii reprosez. I-a explicat Mariei tot ce ii face, pe intelesul ei: toate ustensilele folosite i-au fost prezentate si procedurile i-au fost explicate ca  paralele cu diverse povesti/desene animate; inclusiv audiometria cu impedanta. Diagnosticul a fost si el explicat, atat ei cat si mie. Cu planse pe intelesul fiecareia dintre noi. 🙂  A iesit din cabinet  convinsa ca trebuie sa ia tratamentul pentru a se vindeca. …. Maine revenim la control.

… in scurta perioada de timp in care am asteptat ca medicul sa se elibereze, Maria s-a uitat la desene in sala de asteptare, la mine in brate… ocazie cu care i-am observat un deget inflamat… destul de puternic. Era deja trecut de ora 20:00 si in sediu nu mai aveau nici un chirurg, asa ca am luat drumul catre Grigore Alexandrescu. Aveam sufletul mic-mic si banii pregatiti pentru spagi.  N-a fost nevoie de bani, iar temerile mele s-au dovedit a fi nefondate. Nu am stat cu orele cum ma asteptam, in sala de asteptare era curatenie, iar dotarile erau mai mult decat decente. In salile de consultatie totul arata ca intr-o clinica privata, asistentele zambeau, medicii comunicau cu cei mici. Procedurile, desi dureroase i-au fost explicate si au facut tot ce le-a stat in putinta sa o faca sa coopereze. Si au reusit. In zapaceala aceea nici nu am realizat ca am uitat sa dau ceva decat atunci cand am ajuns la masina… Si nimeni nu mi-a dat de inteles ca ar fi asteptat ceva. A fost un soc real. Auzisem multe lucruri rele despre UPU  – Grigore Alexandrescu si eram pregatita pentru ce era mai rau… Pe drum nu reuseam sa imi revin din socul pe care l-am avut. Nu credeam sa gasesc asa ceva intr-un spital de stat….

Am bifat intr-o singura seara o otita acuta diagnosticata in regim de urgenta la Regina Maria (totul a fost acoperit de abonament) si un panaritiu (isi smulge pielitele cu dintii) tratat la UPU Grigore Alexandrescu. Maria a rezistat cu brio acelei seri. Mica mea eroina a dat dovada de multa intelegere si a acceptat tot ce i s-a explicat si facut. Ma bucur sa stiu ca medicina pentru copii poate fi altfel decat traumatizanta, asa cum mi-o aduc eu aminte!