De ce mi-era frica, nu am scapat. Doi ani, 10 luni si 14 zile am reusit sa o tin pe Maria departe de o unitate primiri urgente (UPU). 5 februarie s-a dovedit a fi o zi cu ghinion pentru Maria. Aproape de sfarsitul programului, primesc un telefon de la mama care ma anunta sa trec pe la farmacie sa iau nu-stiu-ce picaturi pentru Maria, ca plange ca o doare urechea. Plangea la propriu. Cum nu imi sta in fire sa le dau chestii fara sa ii vada un medica inainte, mai ales ca aceasta situatie era in premiera, am pus mana pe telefon si am sunat la Regina Maria. In call center m-au anuntat ca nu au nici un loc disponibil la nici un ORL-ist in acea seara, dar, simtindu-ma agitata si panicata la aflarea vestii, domnisoara de acolo mi-a recomandat sa sun la numarul de urgenta de pe spatele cardului. Maria inca nu are card – nu ne-a sosit; domnisoara a fost amabila si mi-a oferit numarul. Am sunat in timp ce imi inchideam calculatorul si am discutat cu medicul de serviciu care a reusit sa discute unul dintre ORL-isii de serviciu si mi-a confirmat ca o vor primi pe Maria. Nici nu stiu cum am facut slalom printre masini pana acasa, dar stiu ca incercam sa ma temperez sa nu mai sar peste suta. Pe Maria am preluat-o din fata casei – o pregatise mama si am plecat direct spre sediul din Dorobanti, unde mi se spusese sa merg. Nu stiam exact unde pe Dorobanti e, asa ca am incercat sa folosesc telefonul, al carui GPS tocmai atunci si-a gasit sa dea rateuri, drept pentru care am sunat o prietena si m-a ghidat prin telefon. In timpul asta Maria tot mai plangea ca o doare, asa ca n-am iertat acceleratia nici de data aceasta. Sper sa nu fi luat vreun radar…
Ajunse la medic, am fost invitate in cabinet cu prioritate si, spre surprinderea mea, in momentul in care am intrat in cabinet doamna doctor avea afisat pe ecranul calculatorului fisa Mariei in care erau trecute conluziile consultatiilor anterioare si medicatia care ii fusese prescrisa. Chestia asta chiar m-a impresionat, mai ales ca acele consultatii fusesera la alt medic, din alt sediu. Bila mare si alba pentru sistemul de gestiune!
Medicului, nu am ce sa ii reprosez. I-a explicat Mariei tot ce ii face, pe intelesul ei: toate ustensilele folosite i-au fost prezentate si procedurile i-au fost explicate ca paralele cu diverse povesti/desene animate; inclusiv audiometria cu impedanta. Diagnosticul a fost si el explicat, atat ei cat si mie. Cu planse pe intelesul fiecareia dintre noi. 🙂 A iesit din cabinet convinsa ca trebuie sa ia tratamentul pentru a se vindeca. …. Maine revenim la control.
… in scurta perioada de timp in care am asteptat ca medicul sa se elibereze, Maria s-a uitat la desene in sala de asteptare, la mine in brate… ocazie cu care i-am observat un deget inflamat… destul de puternic. Era deja trecut de ora 20:00 si in sediu nu mai aveau nici un chirurg, asa ca am luat drumul catre Grigore Alexandrescu. Aveam sufletul mic-mic si banii pregatiti pentru spagi. N-a fost nevoie de bani, iar temerile mele s-au dovedit a fi nefondate. Nu am stat cu orele cum ma asteptam, in sala de asteptare era curatenie, iar dotarile erau mai mult decat decente. In salile de consultatie totul arata ca intr-o clinica privata, asistentele zambeau, medicii comunicau cu cei mici. Procedurile, desi dureroase i-au fost explicate si au facut tot ce le-a stat in putinta sa o faca sa coopereze. Si au reusit. In zapaceala aceea nici nu am realizat ca am uitat sa dau ceva decat atunci cand am ajuns la masina… Si nimeni nu mi-a dat de inteles ca ar fi asteptat ceva. A fost un soc real. Auzisem multe lucruri rele despre UPU – Grigore Alexandrescu si eram pregatita pentru ce era mai rau… Pe drum nu reuseam sa imi revin din socul pe care l-am avut. Nu credeam sa gasesc asa ceva intr-un spital de stat….
Am bifat intr-o singura seara o otita acuta diagnosticata in regim de urgenta la Regina Maria (totul a fost acoperit de abonament) si un panaritiu (isi smulge pielitele cu dintii) tratat la UPU Grigore Alexandrescu. Maria a rezistat cu brio acelei seri. Mica mea eroina a dat dovada de multa intelegere si a acceptat tot ce i s-a explicat si facut. Ma bucur sa stiu ca medicina pentru copii poate fi altfel decat traumatizanta, asa cum mi-o aduc eu aminte!
11 comentarii
Sper ca este bine acum mititica. Multa sanatate va doresc! Cred ca lucrurile incep sa mearga mai bine prin spitale… Sau cel putin asa sper, sa nu fie doar cazuri izolate.
S-au mai schimbat lucrurile prin spitalele de stat, mai ales cele bucurestene. Noi am fost anul trecut la Institutul Matei Bals si chiar a fost ok. Ar trebui sa povestesc patania pe blog, dar … tot aman 😀 Sanatate multa!
of, daca ma intrebi care este cosmarul meu cel mai mare, asta e: sa ajung cu copilul la urgente si sa stau cu el pe holuri cu orele…am mai patit o data, am stat cam jumatate de ora in frig si curent (era racita, cu febra) si apoi am plecat la o clinica privata ca n-am mai rezistat, dar ma bucur ca se poate si altfel!
multa sanatate Mariei!
in alta ordine de idei, cand vrei sa-ti dau cartea, sa-mi spui:)
Ehhh, bine ca sunteti bine acum! E bine ca aflam ca mai avem si servicii sanitare ok
sa fiti sanatosi!
Multa sanatate! Aveti nevoie amandoua!
Ufff numai la medic sa nu ajungi cu piciul ca e nasol …dar macar a fost o experienta netraumatizanta ( daca pot spune asa) pentru ea. Multa sanatate!
Sanatate multa sa aveti!
Voiam sa spun ca si la noi in Cluj, UPU de la Pediatrie 1 parca e din alta tara.
De la curatenie , la modul in care esti tratat tu ca parinte, dar mai ales copilul, totul e exemplar. Nu gresesc niciodata diagnosticul, iar daca te duci cu un simptom, ti-l analizeaza atat de amanuntit ca afli ce nici nu banuiai.
Cu medicii la care te trimit apoi e cu totul alta poveste, dar ei, medicii de la UPU sunt un soi rar.
Sanatate!!
Si noi am ajuns de vreo doua ori la Grigore Alexandrescu si a fost ok,
Multă sănătate Mariei! E bine că mai auzim și lucruri bune despre spitale. Cel mai bine e să nu avem nevoie de ele.
asta asa-i! multumim de urari. 😉