Fratii de varste apropiate. La joaca

Intre piticii mei e o diferenta de numai 1 an si 3 luni. Uneori am impresia ca e mai mult, alteori ca e mai putin…

Pana nu demult se juca fiecare in legea lui, iar scurtele momente in care interactionau direct se lasau cu tipete si urlete…

Acum, la cei 3 ani ai Mariei si la 1 an si 9 luni ale lui Vladimir, copiii mei au inceput sa se joace impreuna. Uneori frumos, alteori brutal, dar chiar si atunci sunt putine momentele in care isi fac rau voit…

In momentele frumoase, se joaca cam asa:

  

E drept ca in urma lor ramane un dezastru de nedescris, dar sunt fericita ca interactioneaza. 🙂

… momentele in care joaca lor degenereaza nu le am inregistrate .. decat in memorie. In ultimul timp accidentarile sunt din ce in ce mai periculoase, asa ca nu am timp sa imortalizez momentul; trebuie sa fiu pe pozitii la alinat copilul.. sau copiii.. ca mai avem parte si de momente in care amandoi ies sifonati din confruntari…

Inca nu am ridicat restrictiile la jucarii ( de exemplu la puzzle-urile Mariei, care lui Vladimir ii par apetisante, drept pentru care se infrupta din ele) si simt ca va mai fi cazul sa le pastram in vigoare inca o vreme, dar inceputurile par promitatoare – picteaza impreuna. Primul lor proiect: pomisorul cu manute. Vladi, autorul coroanei pomisorului, nu apare in poza, din cauza ca era cu ta-su la spalat pe maini…

Momentele in care ii vad jucandu-se impreuna imi fac inima sa explodeze de bucurie… 🙂 Nu pot explica de ce. Asta simt si atat! Ma topesc de dragul lor si atunci cand se cearta pe diverse obiecte strigand din toti rarunchii ” A maa!” (Vladi) sau „A meea!” (Maria). E drept ca in ultimul caz imi trece repede bucuria si fug in directia lor incercand sa ajung inainte ca disputa sa degenereze.

Nimic, dar NIMIC, din tot ce a fost inainte de venirea pe lume a lui Vladimir nu m-a pregatit pentru functia de arbitru intre copiii mei. E cel mai greu task al meu la ora actuala… Uneori mai gresesc, fie luand o decizie neinspirata ce poate parea partinitoare, fie neacordandu-le explicatii potrivite atunci cand gresesc… Invatam si noi alaturi de ei. Si, cel mai important, invatam unul de la celalalt… Aceasta etapa de dezvoltare a celor mici poate crea usor dezechilibre in relatia de cuplu a parintilor; din cauza ca parintii nu imartasesc aceleasi convinderi in ceea ce priveste cresterea si educarea copiilor, din cauza ca cei mici simt parintele mai putin ferm in decizii si incearca sa exploateze „bresa” …. Cauze sunt multe, important este ca noi am reusit pana acum sa depasim momentele de tensiune generate de cei mici… Ba chiar ne intelegem din priviri in multe cazuri; ceea ce e ne ajuta sa  ramanem fermi atunci cand este cazul. Au fost si momente in care nu am fost de acord cu decizia luata de celalalt, dar am reusit sa le tinem departe de ochii celor mici … am dezbatut subiectul seara, dupa ce au adormit cei mici.. a fost chiar o discutie constructiva…

Sper sa reusim sa facem fata in continuare, cu erori de arbitraj cat mai putine.

Voi cum gestionati momentele de tensiune in cuplu generate de cei mici? .. si daca aveti +2 copii, cum gestionati disputele dintre frati?

Articole pe aceeasi tema

8 comentarii

  1. Intervenirea in disputele intre frati este cea mai dureroasa si neplacuta parte a „slujbei” de mami. Dupa ce am suferit indelung la primii mei doi copii (intre care e un an jumate diferenta) din cauza ca oricum as fi intervenit in disputele lor unul tot se simtea nedreptatit, pe masura ce am capatat experienta am invatat sa nu intervin foarte mult intre copii decit daca apar violente (fizice sau verbale). Oricum, oricita experinta as avea, tot e greeeeu, foarte greu, si de cele mai multe ori dupa cite o cearta de-a lor ies sa ma relaxez putin, macar 10 minute, pentru ca ma incarca emotional foarte tare. Dar trebuie sa recunosc ca pe masura ce cresc, disputele intre copii sint din ce in ce mai rare, in principal pentru ca nu mai au preocupari comune, deci nu prea au ce imparti, dar si pentru ca s-au maturizat si au observat si ei cit ma supara certurile lor. Acuma urmeaza disputele intre cele doua mai mici ale mele:) Sper ca experienta anterioara sa ma ajute! Deocamdata Rebecca are abia 1 anisor si patru luni si nu prea are acces la lucrurile Giuliei, dar cind va mai creste, hmmm, nu stiu ce va fi… Sa stiti ca cele mai multe dispute intre copii apar cind sint obositi, flaminzi (inainte de ora mesei), sau cind au ei impresia ca celuilalt fratior i-ai oferit mai multa atentie. Deci…inainte de a aparea conflictele incercati sa le prevedeti si evitati…

      1. nu chiar teoretica… o sa iti formezi un al n-spelea simt care o sa iti spuna ca e pe cale sa se declanseze o furtuna… atunci cel mai bine e sa „tai cauza” (pui copiii rapid la masa, respectiv la culcare sau iei in brate/mîngîi pe cel care are impresia ca a fost nedreptatit) sau sa iei pe unul din ei din „zona de posibil conflict”; sau sa ii dai unuia alta preocupare daca e vorba de impartit vreo jucarie; etc. Tema se poate dezvolta:)

  2. Dupa modelul „am un copil iar cand mi-e greu ma gandesc la cum se descurca mamicile care au doi copii”, propun sa mai pui inca un copil in balanta 😉 Nu te simti deja mai bine? 😀
    Irina

    1. …. sau de mamele cu gemeni.
      E drept ca sunt altii care se descurca mai greu. Nu ma plang ca sunt coplesita; doar spun ca sufletul doare si cand trebuie sa se imparta in doua si cand trebuie sa o faca in 3…
      si greul meu e greu pentru mine. pentru unii poate parea mizilic, pentru altii poate parea de nedepasit…

    1. dar, si cand alearga amandoi spre tine sa te impratiseze si sa te pupe…. 🙂
      Sunt infint de multe momente frumoase.

  3. La noi diferenta este de 2 ani si au inceput sa se joace impreuna (Elena 4 ani si 4 luni, Maria 2 ani si 5 luni). Inca mai avem probleme cand Maria ii strica Elenei jocurile, sau cand mazgaleste foile pe care Elena le coloreaza satguincioasa, dar in mare se inteleg destul de bine. Desigur, cand una picteaza vrea si cealalta si tot asa. Si eu ma tem un pic de pozitia asta de arbitru si n-as vrea sa fiu nedreapta cu ele.